Alb-violetele de la BCM Danzio, victime sigure la Arad

Daca iti place articolul da-ne un like!

Publicat la data de aprilie 2, 2014 » De Adrian Cret » Alte Sporturi, Baschet, Sport in BANAT

danzio (Custom)

Campioană en titre a baschetului feminin românesc, Universitatea de Vest ‘Vasile Goldiș’ Arad, a obținut marți o victorie facilă în fața echipei BCM Danzio Timișoara, pe teren propriu, în primul meci din cadrul sferturilor de finală ale Ligii Naționale, scorul final înregistrat pe tabela de marcaj, 76-40 (28-11, 20-6, 11-8, 17-15), fiind elocvent.

Arădencele au început jocul cu echipa de bază, singura modificare față de Final Four-ul Cupei României disputat la Târgoviște fiind menajarea pivotului Destiny Williams, încă nerefăcută complet în urma accidentării suferite, în locul ei intrând Donica Cosby. De cealaltă parte, antrenorul Dan Ionescu conştient că echipa sa nu are şanse, a trimis un 5 format din jucătoare foarte tinere… pe parcurs intrând şi titularele de drept.

UVVG ICIM a jucat aproape de ”turația maximă” doar în prima jumătate, astfel că în pauza mare s-a plecat la vestiare la scorul de 48-17.

Cum echipa din Timișoara nu a pus prea multe probleme echipei gazdă, antrenorul Jose Araujo le-a oferit o nouă șansă rezervelor, pe care le-a folosit minute bune.

Așa se explică faptul că pe tabela de marcaj nu s-a înregistrat un scor fluviu, elevele antrenorului Dan Ionescu reușind într-o oarecare măsură să echilibreze jocul.

Principalele marcatoare ale echipei UVVG ICIM au fost Monique Coker 18 puncte (6 recuperări), Donica Cosby 11 p (3×3, 4 rec), Laura Broomfield 9 p, Monica Engelman 9 p (1×3 rec), în vreme ce pentru BCM Danzio au fost Milena Marjanovic 12 p (9 rec), Adina Stoedin 8 p (5 rec), Alexandra Sasebas 7 p (5 rec), Milana Zivadinovic 6 p (5 rec).

Cea de-a doua partidă dintre cele două echipe se va juca vineri 4 aprilie, de la ora 15,00, la Timișoara. În această fază a play-off-ului se joacă după sistemul ”cel mai bun din trei meciuri”.

Daca ti-a placut articolul, da-i un SHARE

Taguri

Adauga comentariul tau respectand termenii si conditiile website-ului. Foloseste un limbaj decent si clar.

Comentariile sunt inchise