BC Timișoara a câștigat Cupa României după prelungiri

Daca iti place articolul da-ne un like!

Publicat la data de aprilie 3, 2015 » De Daniel Balteanu » Baschet, Featured, Sport in BANAT

OLYMPUS DIGITAL CAMERABC Timișoara s-a impus cu 78-73 în fața lui BC Mureș Târgu Mureș, după prelungiri și a câștigat Cupa României. Formația timișoreană a revenit după ce a fost condusă și cu 15 puncte și a adus pentru a doua oară trofeul după 5 ani.

BC Timișoara a început finala cu echipa din Târgu Mureș în formula Jovanovic, Lewis, Persic, Tica și Popescu, însă a reușit să înscrie primele puncte după aproape două minute și jumătate, timp în care ardelenii reușiseră 4 puncte. BC Mureș s-a distanțat însă pe tabelă la șase puncte, însă la finele primului sfert conducea doar cu două puncte, 18-16.  În sfertul al doilea mureșenii au jucat din ce în ce mai bine și au profitat de erorile grupării de pe Bega, iar la pauza mare aveau un avantaj de 12 puncte. În debutul actului al treilea tot ardelenii au avut mai multă precizie în atac și au stabilit la jumătatea acestuia și diferența maximă în acest meci, 16 puncte față de timișoreni. A urmat un coș de 3 puncte al lui Pesic, care a dat practic startul revenirii formației timișorene. BC Timișoara a redus ecartul a 12 puncte înaintea sfertului al patrulea. BC Timișoara a avut un sfert al patrulea foarte bun, și cu 2:30 înainte de finalul meciului, Jovanovic a reușit o transformare de trei puncte și a adus Timișoara la un punct în spatele ardelenilor, 59-58. Au urmat două aruncări libere ale lui Pesic care i-au dus pe lei în avantaj cu 105 secunde rămase de jucat. Dykes a reușit o aruncare de două puncte și a readus Mureșul în avantaj, 62-60. Cu 25 de secunde înainte de final, Popescu a transformat două libere și a egalat pe tabelă la 62, apărarea a rezistat, iar finala a intrat în prelungiri.

În repriza de prelungiri cele două echipe au continuat să aibă pe rând avantaj pe tabelă, însă elevii lui Dragan Petricevic au fost mai lucizi. Partida s-a decis în ultimele două minute de joc, după ce Peciukas egalase la 70. Mai întâi Pesic a transformat două libere, după un fault al lui Dykes, ajuns la cea de-a cincea greșeală personală și eliminat. Pilcevic a mai transformat și el două libere pentru 74-70, în timp ce Adamovic a reușit o triță și i-a adus pe mureșeni la un punct în spatele Timișoarei cu 12 secunde înainte de final. Pe atacul Timișoarei ardelenii faultează și îi oferă alte două aruncări libere lui Popescu. Acesta o transformă pe prima, a doua lovește inelul, mingea ajunge tot la Popescu, iar acesta înscrie un coș de 2 puncte, și duce scorul la 77-74. Mureșenii au încercat un atac rapid, însă au pierdut mingea, și unica șansă de a mai obține trofeul. Faultul la Pilcevic, plecat pe contratac aproape că nu a mai contat. Din cele două libere obținute, Pilcevic a tranformat una și a stabilit scorul final, 78-73.

Cel mai bun marcator timișorean a fost Bogdan Popescu, cu 19 puncte, dar și 17 recuperări reușite. Restul punctelor le-a aparținut în ordine lui: Pesic-13, Pilcevic-13, Tica-12, Jovanovic-9, Persic-7, Lewis-3, Toth-2. De cealaltă parte, pentru mureșeni, cel mai bun marcator a fost Dykes, cu 17 puncte.

În meciul pentru locul al treilea, gazdele de la BCM U Pitești au trecut cu 81-66 de CSU Atlassib Sibiu.

Daca ti-a placut articolul, da-i un SHARE

Taguri

Adauga comentariul tau respectand termenii si conditiile website-ului. Foloseste un limbaj decent si clar.

One Response to BC Timișoara a câștigat Cupa României după prelungiri

  1. alin poli says:

    FELICITARI