Bozo Rudic: “Mi-a fost teamă de acest meci, dar Timișoara a jucat fără voință”

Daca iti place articolul da-ne un like!

Publicat la data de aprilie 1, 2015 » De Daniel Balteanu » Handbal, Sport in BANAT

BozoCSM București a obținut la Timișoara a doua victorie în ultimele patru runde. Gruparea din capitală a profitat de erorile elevilor lui Pero Milosevic și s-au distanțat decisiv pe tabelă în partea a doua a reprizei secunde.

CSM București a fost condusă o singură data pe tabelă în întâlnirea de la Timișoara și a înscris un singur gol din lovitură de la 7 metri, prin Stavrositu, în primele minute ale meciului. Elevii lui Bozo Rudic au reușit să înscrioe și multe goluri pe contraatac, au punctat de patru ori în inferioritate numerică, iar în câteva faze din prima parte au evoluat fără portar.CSM-ul a mai reușit și două goluri din aeriene, una transformată în gol de Negru, a doua de Kostadinovic, la care Negru a fost servant. Antrenorul bucureștenilor, Bozo Rudic, a vorbit despre evoluția echipei sale din acest meci și despre obiectivul formației din capitală.

Nu a fost ușor, dar cred că am câștigat meritat, am jucat mai bine în apărare. Mi-a fost frică de acest meci, dar Timișoara a jucat fără voință, nu știu ce se întâmplă. Apreciez foarte mult echipa Timișoarei, cred că are niște jucători extraordinari. După părerea mea, ar trebui să fie în play-off, nu în play-out, unde sunt acum. Normal că a fost un meci tensionat, pentru că Timișoara a jucat pentru orgoliu, pe ei o victorie nu îi mai ajută. Pentru noi, noi încercăm să terminăm seoznul regulat pe locul 3 sau 4….Obiectivul nostru e titlu, am avut niște probleme cu accidentările în retur, acum ne-au revenit jucătorii. Ne batem cu oricine, avem acum în lot 22 de jucători, cred că acesta va fi avantajul nostru.” a declarat Bozo Rudic

Gruparea din capitală a mai contabilizat cinci eliminări temporare, dintre care trei ale lui Rotaru, care i-au adus acestuia și un cartonaș roșu.

A luat prea repede eliminările, dar totuși este un jucător tânăr, 18-20 de ani, jucător de viitor, nu are experiență și îi mai putem permite să facă așa ceva, lui și altor 2-3 juniori pe care îi mai avem în echipă. Nu sunt supărat pe el.” a declarat Bozo Rudic

Sursa foto: handbalvolei.ro

Daca ti-a placut articolul, da-i un SHARE

Taguri

Adauga comentariul tau respectand termenii si conditiile website-ului. Foloseste un limbaj decent si clar.

Comentariile sunt inchise