CH Poli la al doilea derby în patru zile

Daca iti place articolul da-ne un like!

Publicat la data de martie 11, 2015 » De Daniel Balteanu » Handbal, Sport in BANAT

CH PoliCH Politehnica Timișoara joacă mâine derby-ul etapei a XXII-a a primei ligi de handbal masculin cu HCM Constanța. Partida este programată de la ora 18.30, în sala Polivalentă din Reșița.

Handbaliștii timișoreni joacă meciul de acasă cu rivalii din Constanța, în sala din Reșița din cauza desfășurării la Timișoara a Internaționalelor de badminton ale României. Poli nu se va baza nici în această întâlnire pe Păiuș, iar pe lista celor accidentați a trecut și Kaftin după meciul cu Steaua. Antrenorul Pero Milosevic speră totuși să îl aibă la dispoziție împotriva dobrogenilor, iar tehnicianul speră la o a treia victorie.

Facem un atrenament aici, jucăm la Reșița, nu în casa noastră. Știu că HCM, ca orice club care evoluează în Europa e obișnuită să joace la mijloc de săptămână. Normal că pentru noi vor fi încă două ore pierdute pe drum. Am jucat luni, dar ne concentrăm să facem un joc bun, să ne bazăm pe caracterul nostru și să câștigăm partida. Dacă evoluăm în apărare precum la Steaua și adunăm minutele bune de la Odorhei și cu Tg. Jiu, de ce nu. Constanța are echipă bună, multă experiență, a jucat în Europa, pe Dalibor Cutura l-am avut jucător, Mladen Rakcevic e un pivot fenomenal, Vujadinovic pe extremă, au portari cu experiență. Îi respectăm mult, dar vrem să facem o partidă mare.” a declarat antrenorul Milosevic

CH Politehnica a întâlnit de trei ori în acest sezon pe HCM Constanța. Poli a câștigat cu 28-24 partida tur din campionat, și cu 28-26 meciul tur din sferturile de finală ale Cupei României. Constănțenii s-au impus în retur cu 27-24 în meciul retur din Cupă.

Duelul din această rundă a campionatului este programat mâine, de la ora 18.30, în Sala Polivalentă din Reșița.

Daca ti-a placut articolul, da-i un SHARE

Taguri

Adauga comentariul tau respectand termenii si conditiile website-ului. Foloseste un limbaj decent si clar.

Comentariile sunt inchise