CS Timișoara s-a impus în derby-ul cu CSU Poli

Daca iti place articolul da-ne un like!

Publicat la data de februarie 15, 2015 » De Daniel Balteanu » Handbal, Sport in BANAT

CS Timișoara a învins cu 23-28 pe CSU poli într-un meci din etapa a IV-a a seria a doua din Divizia A de handbal feminin. Duelul celor două echipe timișorene s-a încheiat și cu câte un cartonaș roșu pentru câte o jucătoare din fiecare echipă.

Primele opt minute ale duelului timișoreazn din liga a doua de handbal feminin a fost unul echilibrat, și cu răsturnări de scor, după care CST-ul s-a distanțat la două goluri, chiar dacă era în inferioritate numerică. În minutul 19 s-a înregistrat ultima dată egalitate pe tabelă, 9-9, după un gol al Sandrei Țepurică pentru CSU Poli. Din acel moment CS Timișoara a trecut la conducere, însă CSU Poli a rămas în permanență la două lungimi în spate. Cu un minut înaintea pauzei după o altercație între Gabriela Curtuiuș și Sandra Țepurică, ambele handbaliste au primit cartonașul roșu și au fost trimise definitiv la cabine. În teren, CS Timișoara a încheiat în avantaj prima parte, 14-16.

Tot fetele lui Sorin Voicu au început mai bine partea a doua și și-au asigurat patru goluri avans cu reușitele semnate de Senciuc și Țarină, însă după alte 10 minute, polistele s-au apropiat la doar un gol. A urmat o eliminare a golgeterei poliste Pintilie, iar CST-ul a profitat și s-a distanțat la cinci goluri. CSU Poli a mai reușit în două rânduri în partea a doua a reprizei să se apropie la două goluri, însă în cele din urmă, CS Timișoara s-a impus cu 32-28. Marcatoarele lui CSU Poli au fost: Pintilie – 7, Pașca – 5, Negrea Lăcrămioara – 4, Țepurică – 4, Kovacs Loredana – 3, Șunei – 2, Panait – 1, Burlacu – 1, Zaharia – 1.

Pentru CS Timișoara au punctat: Ghiocel – 9, Istrate – 7, Sîngiorzan – 5, Țarină – 3, Sas – 3, Curtuiuș – 2, Senciuc – 2, Pârpaliță – 1.

În runda viitoare, CSU Poli va juca pe terenul liderului HC Alba Sebeș, iar CS Timișoara primește vizita lui CSM Bistrița.  

Daca ti-a placut articolul, da-i un SHARE

Taguri

Adauga comentariul tau respectand termenii si conditiile website-ului. Foloseste un limbaj decent si clar.

Comentariile sunt inchise