Elisabeta Lipă a revenit pe Bega la Naționale de Fond

Daca iti place articolul da-ne un like!

Publicat la data de aprilie 7, 2015 » De Daniel Balteanu » Altele, Sport in BANAT

OLYMPUS DIGITAL CAMERAPreședintele Federației Române de Canotaj, elisabeta Lipă a urmărit probele juniorilor din cadrul Campionatului Național de Fond și va rămâne pe Bega și la întrecerea seniorilor. Elisabeta Lipă a fost încântată atât de modul în care a fost organizată întrecerea, dar și de numărul de participanți.

Oficialul forului din capitală a recunoscut că este o plăcere să revină în fiecare an pe Bega cu această întrecere. În proba rezervată juniorilor, la Campionatul Național de fond au participat 236 de sportivi împărțiți în 110 echipaje, care au concurat în 21 de probe, pe distanța de 6000 de metri. În întrecerea seniorilor sunt înscriși 246 de sportivi, de la 10 cluburi. Elisabeta Lipă a vorbit și despre întrecerea de anul viitor, când programul va trebui probabil refăcut dacă în 2016 canalul Bega va fi navigabil, iar lacul de la Surduc nu este o opțiune deocamdată.

Aici vor participa loturile noastre actuale, sportivii care sunt în pregătire pentru calificarea la Jocurile Olimpice, pentru că anul acesta avem un an mai greu decât Jocurile Olimpice, deoarece ei trebuie să își câștige pașaportul pentru Rio. Nu e un an ușor, dar eu sper să dea dovadă de ambiție să participe la competiția supremă…. Venim cu o propunere și lărgim Bega. Lăsînd gluma la o parte sunt ferm convinsă că mai există asemenea cazuri în lume unde circulă vaporașe, dar soluții se găsesc. Bănuiesc că va exista un orar. Dar deocamdată nu știm dacă va fi la anul…Am fost acolo, un loc extraordinar de frumos. Se pretează acel lac pentru canotaj, kaiac, sporturile de apă, dar având în vedere că zona nu este bine dezvoltată, degeaba aduci un campionat acolo că nu ai unde caza sportivii. E clar că zona aia trebuie să intre într-un program de dezvoltare.” a spus Elisabeta Lipă.

La conferința de presă, alături de președintele Federației Române de Canotaj, a participat și Traian Stancu, din partea Asociației Județene de Canotaj, care a vorbit și despre organizarea competițiilor de canotaj pe lacul de la Surduc în viitor.

Aș vrea ca acest campionat de fond să rămână în orice condiții pe canalul Bega. Vom discuta de acel program, cu vaporașele, cum va fi, dar doresc pentru Timișoara ca fondul să se țină pe Bega. Pasul 2. Avem o fișă de proiect și suntem în stadii puțin diferite. Este Consiliul Județean, care printr-un program de dezvoltare a zonei de est, care cuprinde și lacul Surduc, are un proiect mai mare în care este inclusă și pista de canotaj. Și Primăria Timișoara, m-a contactat, Asociația Județeană de Canotaj i-am invitat să devină membrii. Dânșii au la fel o fișă de proiect, în faza de început, în care vor să facă o piustă numai pentru sporturi pe apă omologate internațional ca în Spania sau Portugalia. Nu ne-au venit încă criteriile după care să atragem bani europeni. Și atunci avem 2 chestiuni pregătite. Dacă se va finanța această pistă numai pentru competiții, și sunt cel mai bucuros, dacă va începe proiectul. Dacă se va finanța un proiect, cum spunea și doamna președinte, de dezvoltare a zonelor, care să cuprindă și o pistă de canotaj, o vom face la Surduc. Avem două variante. M-aș bucura să meargă vapoarele pe Bega, să ținem fondul pe Bega, o pistă la Surduc, și una în apropierea Timișoarei. Am fi cei mai grozavi.” a declarat Traian Stancu

Daca ti-a placut articolul, da-i un SHARE

Taguri

Adauga comentariul tau respectand termenii si conditiile website-ului. Foloseste un limbaj decent si clar.

Comentariile sunt inchise