Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****Poli a învins cu 2-0 pe Mureşul Deva (goluri Popa şi Cîrstea) şi joacă în intermediara de miercuri la Piteşti****Handbaliştii de la HCM Poli au învins Satu Mare la 11 diferenţă şi au terminat campionatul pe locul 7****Baschet Club Timişoara începe miercuri de la ora 20 finala campionatului naţional, acasă cu Asesoft Ploieşti****

vaslui
FC Vaslui s-a calificat în semifinalele Cupei României - Timişoreana, după ce a învins, joi seară, în deplasare, cu scorul de 3-2 (1-0), formaţia Oţelul Galaţi, în sferturile de finală ale competiţiei.
News image
Nașu' a acceptat o întrevedere cu reprezentanții suporterilor
Miercuri, 14 martie 2012, Casa Fotbalului din București va găzdui o întâlnire a președintelui Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, cu liderii galeriilor cluburilor din primele două ligi de fotbal ale României. Întâlnirea va avea loc începând cu ora 10:00, invitațiile în acest sens fiind expediate deja.
Ousmane Gueye
Fostul jucător al lui Poli 2002 şi Auto Timişoara, Ousmane Gueye, fratele mai mic al lui Mansour, a făcut senzaţie în această iarnă în pregătirile divizionarei secunde Farul Constanţa. Mijlocaşul a ajuns acum în vederile Oţelului Galaţi, campioana României la data curentă.
News image
Valorea campionatului se vede prin evoluţia din puternicele competiţii europene. După ce că şi avem un fotbal „bolnav” şi „încătuşat”, campioana se „numeşte” în Liga I. Se numeşte Oţelul Galaţi. Numele ruşinii în Liga Campionilor. Numele care nu a reuşit niciun punct în 6 partide. Asta este valoarea ligii lui Mitică, 0...
News image
Trei etape niciun punct. Este bilanţul sec al trupei lui „Dolărel” Munteanu în Champiosn League. Oţelarii au pierdut aseară, 0-2, la Bucureşti cu Manchester United. Wayne Rooney a marcat de două ori de la punctul cu var după ce Costin şi Antal, au „comis-o” stupid în suprafaţa de pedeapsă.
News image
Liga I şi-a disputat etapa a 8-a pe parcursul a trei zile, de parcă cineva ar avea puterea si dorinţa de a se uita la TV la toate partidele. Steaua, care conform spuselor conducătorilor echipei va lua campionatul, este pe locul 9, iar campioana de anul trecut, Oţelul, pe 10. Cam asta este valoarea fotbalului românesc. Tari în declaraţii, penibili pe teren.
News image
Suntem de-o "seamă" cu Congo, India şi Vietnam
"Blaturile" Ligii I a României au ajuns subiect de top, ţara noastră ocupând un loc fruntaş într-un clasament al întocmit de sports.ru, din Rusia, ce conţine cele mai corupte campionate ale lumii fotbalistice.
News image
Pedepsele date de Comisia de Disciplină
Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal (C.D.L.P.F.) a anunţat miercuri penalităţile impuse "artizanilor" etapelor 6 şi 7 din Liga I, între acestea găsim amendarea clubului Dinamo cu 50.000 de lei şi disputarea a trei partide cu porţile închise, în timp ce stelistul Florin Gardoş a fost amendat cu suma de 20.000 de lei, acesta fiind nevoit să stea pe bară 10 etape.
News image
Retrogradarea forţată a Politehnicii, a făcut ca gruparea alb-violetă să cobore mult în clasamentul mondial al cluburilor. Alb-violeţii au căzut 112 poziţii, până pe locul 324 în lume, cu 69,5 puncte, la egalitate cu Glentoran Belfast (Irlanda de Nord) şi Raja Casablanca (Maroc).
liga campionilor tragere la sorti grupe
Joi, la Monaco a avut loc tragerea la sorţi a grupelor Ligii Campionilor unde este angrenată şi campioana României, Oţelul Galaţi. Vezi cum arată cele opt grupe
fenerbahce excludere liga campionilor
Componenţa urnelor înaintea tragerii la sorţi de astăzi a Ligii Campionilor s-a modificat miercuri, după ce formaţiei Fenerbahce i-a fost interzisă participarea din cauza meciurilor trucate din Turcia. Locul campioanei Turciei a fost luat de Trabzon, fapt care a provocat şi calificarea automată a echipei spaniole Athletic Bilbao, fără joc, în grupele Europa League. Vezi componenţa urnelor înaintea tragerii la sorţi din Liga Campionilor:
News image
Începută de joia trecută, runda cu numărul 2 din Liga I de fotbal s-a încheiat abia marţi seară. Şi nu oricum, ci cu o mare surpriză: nou promovata din Chiajna a smuls un egal în fieful deţinătoarei titlului.
News image
Retrogradarea Politehnicii a făcut ca gruparea bănăţeană să părăsească Top 200 al cluburilor din lume, conform Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS). Totuşi, Poli este la egalitate de puncte cu echipe ca River Plate, Litex, sau Mainz, dar peste rivalele din ţară ca CFR Cluj, sau Oţelul.
News image
Oficialii Federaţiei au anunţat calendarul competiţiei
Federaţia Româna de Fotbal a anunţat, joi, modificarea calendarului Cupei României - Tmişoreana, competiţie a cărei etapă viitoare fusese stabilită iniţial pentru data de 3 august 2011.
otelul gol supercupa bus
Formaţia antrenată de Dorinel Munteanu a câştigat pentru prima dată în istorie supercupa României după ce a învins Steaua Bucureşti cu scorul de 1-0, într-un meci disputat la Piatra Neamţ.
News image
Un lucru e cert: În 2011 se vor juca 18 etape
Sezonul competiţional 2011 - 2012 ia startul vineri 22 iulie 2011, atunci când a fost programată prima etapă a Ligii I, competiţie a căror combatante nu sunt sigure, încă, de prezenţa lor la acest nivel, aici numărându-se echipe ca Poli Timişoara, Gloria Bistriţa sau Sportul Studenţesc.
News image
"Naţional Arena", stadionul( re)construit în Bucureşti, care va găzdui anul viitor finala Europa League, va intra încă din toamnă în circuitul marilor competiţii internaţionale de fotbal. Oţelul Galaţi a decis ca meciurile de pe teren propriu, din Champions League, să le dispute pe această arenă.
News image
Dusan Uhrin a mărturisit că se aștepta ca tribunalul de la Lasuanne să nu decidă rejucarea meciului Pandurii - Oțelul, mai ales după ce verdictul a fost amânat până miercuri. Cehul nu consideră normală o astfel de sancțiune, despre care spune că intră în contradicție cu legile UEFA.
News image
Alexandru Bourceanu e afectat după eșecul de la Galați, amărăciunea sa fiind amplificată de criticile acide pe care le-a auzit din partea suporterilor, la revenirea în Timișoara.
News image
Marian Iancu nu pare foarte afectat de faptul că Poli a ratat din nou titlul de campioană. Finanțatorul trupei bănățene și-a întărit afirmațiile de după meciul de la Galați, când spunea că echipa a obținut maximum, în condițiile în care n-a participat la jocuri de culise.
News image
Poli n-a reușit să facă față presiunii create în jurul meciului de la Galați. Atmosfera incandescentă din tribunele micuțului stadion de pe malul Dunării, precum și miza enormă pusă în joc i-au compleșit pe elevii lui Uhrin. Totuși, statistica partidei ne arată un duel extrem de echilibrat, pe care „oțelarii” l-au câștigat fructificând la maximum aproape fiecare șansă importantă de gol.
News image
Nikola Ignjatijevic recunoaște că a avut o evoluție ștearsă în meciul de la Galați, care a însemnat practic pierderea oricărei șanse la titlu pentru Poli. Fotbalistului sârb îi expiră împrumutul de la Steaua Roșie Belgrad după meciul cu Dinamo, însă a mărturisit că și-ar dori să continue la Timișoara și din vară.
News image
Se putea mai mult... Finala campionatului nu s-a terminat cu scorul pe care l-ar fi dorit întreg Banatul. Din păcate, greșelile defensive ale grupării alb-violete au atârnat greu, iar Poli mai speră la titlu doar prin... TAS.
News image
Adrian Stoicov, tehnicianul echipei secunde a Politehnicii, a prefațat, pentru banatsport.ro, meciul din această seară, de la Galați. Fost fundaș al alb-violeților în anii 80-90, acesta îi vede pe băieții lui Uhrin cu prima șansă, atât în confruntarea cu Oțelul, cât și în cursa pentru titlu.
News image
Ovidiu Burcă s-a arătat extrem de afectat, după înfrângerea de duminică, de la Galați, care a dus, practic, titlul de campioană pe malul Dunării. Stopperul Politehnicii crede că partida cu Oțelul a fost decisă de detalii mărunte, însă recunoaște că speră să se mai poată întoarce soarta campionatului, în cazul unei decizii favorabile venite din partea TAS-ului.
News image
După doi ani, Poli pierde din nou titlul în penultima etapă. Tot 1-2, tot într-o așa-numită „finală” a campionatului. 550 dintre cei mai fanatici suporteri ai alb-violeților se aflau la Galați. Alți 5.000, în Piața Unirii. Iar restul, de câteva zeci de mii, au trecut prin toate stările în fața televizoarelor.