FOTO Inimi ovale! RCM Timişoara a donat Spitalului de Copii banii strânşi la meciul cu Steaua

Daca iti place articolul da-ne un like!

Publicat la data de mai 21, 2013 » De Denis Iancovici » Alte Sporturi, Featured, Rugby

DSCF6658 (Small)

Rugbiştii de la RCM Univ. de Vest Timişoara au vizitat marţi Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” pentru a-şi aduce contribuţia la campania „Dă un leu pentru copilul tău”. E vorba de banii strânşi de jucători şi spectatori la jocul câştigat în weekend de bănăţeni în faţa Stelei Bucureşti (29-13) pentru construirea unui nou corp al unităţii medicale. 

Daniel Carpo şi Eugen Căpăţâna din echipa campionilor, au venit însoţiţi de „secundul” Daniel de Villiers şi preşedintele Sorin Doda, la întâlnirea cu managerul spitalului, Ovidiu Adam. Reprezentanţii lui RCM au donat astfel oficial suma de 2.000 de lei şi o sută de euro, bani strânşi la ultimul joc din SuperLigă. Rugbiştii Timişoarei şi-au zdrobit adversarul, Steaua, şi au putut astfel să finanţeze campania din primele de victorie cărora s-au adăugat şi sumele strânse de la spectatori prin urnele mobile.

„E un lucru onorabil, ne bucurăm că ne-am alăturat acestei campanii pentru că rugby-ul e un sport nobil şi e o mândrie în acelaşi timp să facem un lucru bun pentru copii. E un spital foarte important, trebuie să ajutăm pentru că sunt foarte mulţi copii nevoiaşi, care au nevoie de tratamente, toate sunt scumpe, ţara în care trăim nu ne ajută prea mult şi e foarte important ca populaţia să o facă. Vom continua, se pare că a fost un succes din prima ediţie, nu avem tarife la stadion şi prin acest mod putem face un lucru măreţ pentru aceşti copii”, a declarat Daniel Carpo, nr. 8 la RCM.

Dr. Ovidiu Adam, conducătorul instituţiei, a primit astfel o nouă vizită de la sportivii timişoreni după cea a fotbaliştilor de la ACS Poli, însă aşteaptă o implicare mai mare şi din partea mediului de afaceri local. „Avem studiul de fezabilitate, o parte din sumă a fost strânsă. Lumea sportivă a ales mai mult să ne susţină ca mediul de afaceri. Sperăm să se alăture şi timişorenii mai mult acestei campanii”, a spus Adam.

Clubul timişorean a promis că va continua să sprijine campania Spitalului de Copii şi la următoarele jocuri, odată cu reluarea campionatului.

„Am răspuns iniţiativei Spitalului de Copii gândindu-ne că fiecare dintre noi avem copii şi vedem condiţiile care sunt în mediul sanitar. E omenesc să fim alături de acest proiect cu cât putem noi. Eu cred că acest gest va fi urmat de toată lumea, pentru că investiţia se urneşte greu”

Sorin Doda, preşedinte RCM Univ. de Vest Timişoara

„Am mai fost implicat în astfel de acţiuni, e foarte important, copiii sunt viitorul nostru şi prin capacitatea comunităţii trebuie să ajutăm în orice mod putem… Rugby-ul, mai ales printre tineri, e un lucru foarte important în Africa de Sud şi unul dintre obiectivele noastre e să fim un exemplu atât în teren cât şi în afara lui”

Daniel de Villiers, antrenor secund RCM Univ. de Vest Timişoara

„Până la urmă totul constă în a da înapoi comunităţii, cel puţin pe mine Timişoara m-a ajutat foarte mult pentu că aici am crescut, aici am crescut ca jucător, ca om, şi mă bucur că pot ajuta în orice fel această campanie. E prima acţiune de acest gen pentru mine dar sper să se finalizeze să simţim toţi că am luat parte la ceva special”

Eugen Căpăţână, jucător RCM Univ. de Vest Timişoara

Oricine poate face donaţii pentru Spitalul de Copii în conturile RO15BTRL03601205138307XX în lei şi RO 61BTRL03604205138307XX în euro.

Cornel Biholari

Daca ti-a placut articolul, da-i un SHARE

Taguri

Adauga comentariul tau respectand termenii si conditiile website-ului. Foloseste un limbaj decent si clar.

Comentariile sunt inchise