Ripensia umilită de ASU Poli în derby

Daca iti place articolul da-ne un like!

Publicat la data de martie 7, 2015 » De Daniel Balteanu » Featured, Fotbal intern, Liga 4, Sport in BANAT, Stiri

Ripensia Timișoara a fost învinsă cu scorul de 6-2, pe stadionul Dan Păltinișanu, în derby-ul rundei a doua din returul campionatului. La scorul de 2-0, Ripensia a ratat o lovitură de la 11 metri.

Duelul de pe stadionul Dan Păltinișanu a început sub semnul echilibrului, iar fiecare echipă a avut câte o ocazie de a înscrie. Pentru Ripensia, Mediop a trimis cu capul, însă a fost blocat, în timp ce la cealaltă poartă, Drăghici a fost blocat de Carlaonț. În minutul 15, după un corner executat de Ghinescu, Gălan a trimis mingea în plasa porții Ripensiei, și a deschis scorul. După această reușită, poliștii au preluat controlul întâlnirii și au mai punctat o dată în minutul 32. Vucea a pătruns în partea dreaptă, a șutat slab, Carlaonț nu a reușit să rețină, iar balonul a ajuns la Draghici, care l-a trimis în plasă din aproximativ 2 metri. Cu trei minute înainte de pauză, alb-violeții au făcut prima lor mare greșeală. Contescu l-a agățat înm careu pe Briciu, iar centralul Botaș a arătat punctul cu var. Tot Briciu a executat, însă slab, iar Burtic a reușit să apere penalty-ul, iar la pauză, ASU Poli conducea cu 2-0.

Partea a doua a început cu două schimbări la Ripensia, prin intrările lui Zaluschi și Nohai, însă nici aceștia nu au putut schimba ceva în jocul Ripensiei. Ultimele 20 de minute ale derby-ului aveau să fie cu adevărat spectaculoase. Masi întâi, în minutul 72, Drăghici scapă către poarta Ripensiei și trimite mingea ușor pe lângă Carlaonț, pentru 3-0. 10 minute mai târziu, Ungureanu, intrat în a doua repriză, înscrie după ce Burtic respinsese mingea venită dintr-o lovitură liberă. După numai două minute, ASU Politehnica a dus scorul la 1-4, după ce Naidin a trimis mingea cu capul în poarta Ripensiei, după un corner din partea dreaptă. În minutul 88, Vucea, jucător cu o evoluție foarte bună, a reușit să înscrie golul cinci al poliștilor. Un minut mai târziu, Ripensia a răspuns prin Briciu, care a punctat cu capul din centrul careului mare al alb-violeților. Scorul final a fost stabilit de Tulcan, în al doilea minut de prelungire, după o lovitură liberă executată excelent, și astfel s-a încheiat Ripensia Timișoara 2-6 ASU Politehnica. Iată și formulele utilizate de cei doi antrenori:

Ripensia: Carlaonț – Luca, Ciobai,Solomon,Toma, Francescu,Păscăleanu, Mediop, Briciu, Popa, Rațiu. Au mai intrat: Zaluschi, Nohai, Ungureanu și Barburescu

ASU Politehnica: Burtic – Contescu, Gavriluță, Gălan, Taub, Naidin, Rebenciuc,Stancu, Ghinescu, Vucea, Drăghici. Au mai evoluat: Feraru, Tulcan, Filimon și Budur

În runda viitoare, Ripensia va evolua în deplasare, împotriva Unirii Sînnicoloau Mare, în timp ce ASU Politehnica primește vizita lui Auto Timișoara.

Daca ti-a placut articolul, da-i un SHARE

Taguri

Adauga comentariul tau respectand termenii si conditiile website-ului. Foloseste un limbaj decent si clar.

3 Responses to Ripensia umilită de ASU Poli în derby

  1. vest says:

    Marele „manager „( cu accent pe „e „) Suciu putea sa puna in vanzare bilete macar in centru, daca nu si pe la mall sau in alta parte. Ar fi venit si mai multa lume la meci. Si-au pus banca spre Peluza Sud, sa se incalzeasca jucatorii lor acolo…Manevre de doi lei, echipa la fel. Eram neutru, dar acum m-am lamurit ca Suciu, ca si Ienovan, nu pot depasi caracteristicile „oamenilor de fotbal „romani „, fiind simplisti si previzibili. Oricum, Ripensia a murit demult, s-a racit si a si putrezit. In rest, e doar o afacere…

  2. naeraM says:

    La sport si in special la fotbal trebuie sa te pricepi cat de cat,altfel se intampla ce s-a intamplat ieri.Pui pe butuc capul unei legende sa-si bata joc de ia oricine……

  3. Sagarmatha says:

    Acum laudati-va ca Hertzogeria e Poli cea istorica, ca va sta bine!