Spectacol total la Trofeul Tamashyi

Daca iti place articolul da-ne un like!

Publicat la data de iunie 7, 2010 » De Adrian Cret » Altele, Arte marţiale, Stiri

A fost nebunie de nedescris, şi pe podea, dar şi în tribune. Câteva sute de sportivi, de la juniori, până la seniori şi-au disputat întâietatea, toţi dorind să demonstreze că ştiu toate secretele artelor marţiale.

Principalul organizator al competiţiei, Alin Dubleş, de la CS Tamashy s-a arătat încântat de ce s-a întâmplat la finele săptămânii trecute în Sala Olimpia. „Am vrut să reunim toate stilurile de luptă şi să oferim posibilitatea sportivilor să se întâlnească cu adversari mai puţini obişnuiţi, şi nu în ultimul rând să oferim timişorenilor şansa de a înţelege ramurile atât de diferite ale sporturilor de contact”, a spus Alin Dubleş al cărui club, împreună cu Federaţia Română de Freefight-Kick-boxing au organizat o competiţie de neuitat. Este doar începutul, spune acelaşi organizator, care vrea să mai facă astfel de competiţii şi în viitorul apropiat.

Pro-red şi-a luat partea leului

Unul dintre cluburile care s-a remarcat în mod deosebit a fost CS Pro-Red Timişoara. Elevii pregătiţi de antrenorul Cristian Modra şi instructorul Bogdan Uţă au dominat competiţia la stilul kick-boxing, light-contact. Astfel, Vald Ilie, Andrei Gavaz, Ciprian Medveşan, Andrei Andreşoi şi Alexandru Radu au obţinut medalii de aur la categoriile lor, Raul Miculs, Vlad Diaconu, Tamaş Balint, Adrian Găvruţă şi Robert Popescu s-au mulţumit cu argintul, iar Dragan Tanasin cu bronzul.

Mulţumim organizatorilor pentru interesul manifestat la promovarea artelor marţiale. Am fost onoraţi să participăm şi mai aşteptăm astfel de evenimente. De asemenea, mulţumim şi conducerii clubului nostru pentru eforturile depuse ca noi să fim cât mai bine pregătiţi la asemenea turnee”, ne-a spus profesorul Cristian Modra.

D.N.
 

Daca ti-a placut articolul, da-i un SHARE

Taguri

Adauga comentariul tau respectand termenii si conditiile website-ului. Foloseste un limbaj decent si clar.

Comentariile sunt inchise