Gheorghe Ciuhandu a lăsat problema auditului efectuat la Poli în coadă de pește, după ce a admis că l-a studiat. Consilierii locali așteaptă să le fie prezentate și lor rezultatele, pentru a se decide asupra poziției pe care o vor adopta vizavi de echipă. Printre cei care sunt pro-asociere se numără Ionel Bungău, fotbalist important al echipei în anii 70. „Nici eu n-am înțeles exact, nu am citit auditul. Eu sunt pentru sprijinirea Politehnicii, atâta timp cât se găsește o formulă legală”, a declarat Bungău, pentru banatsport.ro.
Consilierul PSD îi reproșează însă lui Marian Iancu lipsa de transparență în cazul transferului lui Costel Pantilimon la Manchester City. „Mi se pare totuși ceva ciudat în această poveste, de partea ambelor părți. Oricum, domnul Iancu m-a deranjat enorm, pentru că l-a vândut pe Pantilimon în vara anului trecut și n-a avut fair-play-ul să ne spună și nouă. Nu trbuia să aflăm de transfer acum, în timp ce se făcea auditul”, ne-a mai spus Bungău.
„M-au deranjat jignirile domnului Iancu”
Fostul mare fotbalist al Politehnicii consideră că Iancu are partea sa de vină pentru retrogradarea din vară și e de părere că acesta ar fi trebuit să adopte o poziție umilă și să fi venit să discute deschis cu autoritățile, în momentul în care a realizat că se apropie de fundul sacului. „În momentul în care am fost retrogradați, dânsul a avut o vină extraordinar de mare. Îi recunosc meritele, datorită lui am avut o echipă puternică, cu participări în cupele europene. Cred că ar fi trebuit să vină să vorbească deschis cu noi, în momentul în care și-a dat seama că stă prost cu banii. M-au mai deranjat acele jigniri aduse primarului, viceprimarului Grindeanu și lui Ostaficiuc, chiar cele din discursul său despre FRF. Nu poți spune că îi dorești moartea lui Mircea Sandu. Și-a cerut la un moment dat scuze, spunându-ne că e impulsiv. Dar nu se poate continua cu un asemenea discurs. Nu se poate să pui permanent presiune pe autorități”, ne-a mai spus Bungău.
„Vindem tot, dar trimitem echipa în Spania”
Bungău mărturisește că nu îi e deloc ușor să-și vadă echipa de suflet în această situație. În momentul de față, consilerul local e mai degrabă nedumerit decât optimist, având în vedere contradicțiile din ultima vreme de la echipă. „În momentul ăsta nu pot să spun nici că sunt optimist, nici că sunt pesimist. Sunt polist, am jucat atâția ani la această echipă și mă doare inima când văd în ce situație e clubul. Mi-aș dori să îi ajutăm. Cu siguranță, am putea crea o forță, alături de Consiliul Județean și de Universitatea Politehnică. Însă domnul Iancu ba are bani, ba n-are bani. Mi-e greu să înțeleg ce se întâmplă. Vinzi tot ce ai mai bun, dar trimiți echipa în Spania”, a conchis Bungău.
gabriel.toth@banatsport.ro
Comentarii
Ai dreptate Dregea!
Iancu vrea sa ne bage in rahat, cedand echipa autortitatilor locale !!! Cu totii stim ca preluarea echipe de catre autoritati, inseamna INTUNERIC in fotbalul timisorean pt. multi ani de acum inainte!(ca si in multe alte domenii de ex.). Totul va fi un bau-bau, ca si cu capitala europeana, treaba la care daca nu s-ar fi implicat NISTE ENTUZIASTI dezinteresati material, ar fi fost UN MARE FAS!!! Si asa cu sprijinul , numai moral pt. imagine al autoritatilor, tot praful se va alege!
Sa analizam serios: sigur noi
Sa analizam serios: sigur noi nu am fi avut o echipa performanta fara Iancu. El a bagat bani si a fost un investitor ce se gaseste greu. Insa, ma indoiesc ca iubirea pentru timisoreni ar fi impins pe el la Timisoara. De asemenea nu este atat de prost sa nu fi facut calcule prealabile. A dat gres si acum incearca sa iese din rahat vrand sa ne bage pe noi in rahat. Nu este de mirare acest fapt pentru ca vrem sau nu el este un infractor (dovada 10 ani inchisoare). Insistenta si nerusinare trece orice limite se de aceea in loc sa ne propie, ne indeparteaza. Trebuie lamurit omul, incet incet nu este dorit in Timisoara si cei care tin neconditionat la aceasta echipa isi dau seama ca asa nu mai merge. Cine mai are curaj sa se asocieze cu el ? In orice caz Primaria care administreaza banii publici nu poate face asta. Deci Iancu trebuie sa gaseasca o cale de iesire in alta parte. Daca nu gaseste trebuie sa realizeze ca e vina lui. Iar noi nu putem fi decat spectatori la aceasta lupta surda a lui Iancu pentru ca bani in buzunar nu avem. iar pe Iancu numai acest lucru il intereseaza.
CA DE OBICEI HIPOPOTANUL
CA DE OBICEI HIPOPOTANUL MINTE IN CONTINUARE EL IA BANI PE JUCATORI FOARTE VALORI PE CARE II VINDE SI AUTORITAILE LOCALE SAI PLATEASCA DATORIILE DE TEMIRI UNDE SI CATE INCERCATI SA SALAVATI ACEASTA ECHIPA FANION AL BANATULUI TOTI CARE AVETI O POZITIE IN ACEST JUDET VA RUGAM IN NUMELE ORASULUI TIMISOARA
Da!
Omul e V.Sasca se pricepe la toate!
Foarte pertinenta si la
Foarte pertinenta si la obiect opinia domnului Bungau {nelutu ptr fanii anilor 70 } . Cert este ca sunt posibilitati legale ptr a sprijinii clubul POLI si chiar se vrea acest lucru dar......MAI EXISTA CREDIBILITATE IN PERSOANA DOMNULUI IANCU ??? Acesta a scos pe taraba la vanzare TOATA ECHIPA INCLUSIV JUNIORII !!! In datoriile clubului SUNT SAU NU INCLUSI BANII DIN TRANSFERUL LUI PANTILIMON ??? Domnul Iancu in pofida declaratilor lui de "TRANSPARENTA" , este TOTAL OPAC in tot ceea ce face . Nu este posibil sa se descopere dupa 3 ANI DE CAND A PLECAT BREZINSKI {jucator modest spre slab} CA DE FAPT IANCU NICI NU A PLATIT PE BANII PE EL . Nu este posibil ca orice plecare de la Poli sa fie cu scandal si NU ESTE POSIBIL CA SPIRITUL TIMISOAREI SA SE ASOCIEZE MEREU CU SCARBA SI LEHAMITEA DIN DECLARATIILE LUI IANCU SI CU PROCESELE INTERMINABILE ALE ACESTUIA.
Fotbalul - sport sau afacere !? Fotbalul timisean incotro???
Fotbalul a devenit o industrie, controlata si condusa dupa principii financiare, care au anulat ideea de intrecere sportiva, competitie sau pasiunea suporterilor. Din pacate tot sportul se duce in aceasta directie , vezi pariurile la toate competitiile si sporturile. In aceasta lume isi face loc antreprenorul de fotbal, care intr-o societate civilizata urmareste profit legal iar intr-o societate aflata in perioada de acumulare de capital urmareste beneficii prin orice mijloace. Dl. Iancu (si ceilalti patroni din fotbalul romanesc) in ciuda argumentelor de performanta din ultimii ani cu POLI se incadreaza clar in categoria amintita anterior.
Timisoara are nevoie de echipa de fotbal - reprezentativa ptr intreg Banatul.
Timisoara are traditie fotbalistica, palmares sportiv si un brand puternic.
Timisoara are ceva special: publicul.
Asadar ar trebui gasita o formula adecvata situatiei de facto: o echipa a autoritatilor locale, asociata cu Politehnica Timisoara, sustinuta de oameni de afaceri pasionati, cu un buget decent si cu o activitate sportiva incadrata in normalitate, conform cu spiritul acestui oras. Deoarece pepiniera fotbalistica exista.
Managementul ar trebui asigurat de catre un "sfat al batranilor" (chiar daca fotbalul nu mai este in era boema) cunoscatori ai principiilor de baza si care genereaza succes si o echipa executiva cu experienta, energica, care sa insufle energie si actiune (manager executiv, sportiv, staff tehnic).
Dar pentru toate astea trebuie un initiator, care sa se implice in acest proces, un iubitor de fotbal banatean, un diplomat care sa reuneasca langa el toate fortele orasului, preocupat doar de clubul sportiv nu si de noua societate comerciala si rezultatele sale financiare!
Il stie cineva, mai exista acest profil, cu caracter, altruist, chiar filantrop...
Sau se transforma totul intr-un ideal al banatenilor?
Publică un comentariu nou