„Înainte de semifinala cu Argeșul, le-am promis băieților că vor juca finala în nocturnă, pe Dan Păltinișanu, și nu mai pot da înapoi”, spune Romeo Malac, cel care îndeplinește funcția de antrenor secund la selecționata Timișului. Eforturile pentru ca acest meci să se joace marți, la ora 20, pe cea mai încăpătoare arenă din Liga 1, au fost destul de mari. „Ne-am lovit de refuzul celor de la București, care au spus că noi am fi obișnuiți să jucăm în nocturnă. Le-am explicat că acești copii vor juca pentru prima oară pe Dan Păltinișanu, ca să nu mai vorbim de nocturnă. Am luat în calcul și posibilitatea ca ei să se sperie. Nu e nicio problemă, dar măcar au avut ocazia să joace pe acest stadion”, a mai spus Malac.
Organizatorii speră să se găsească destui timișoreni interesați să ia drumul stadionului „Dan Păltinișanu” marți seara, pentru a-i încuraja pe Todorov&co. „Ăsta e și motivul pentru care am pus meciul la 20. Chiar dacă e marți, lumea va putea veni la meci. E altceva decât dacă am fi jucat la 11, oamenii ar fi fost prinși cu serviciul și, în plus, ar fi fost și mai cald”, a mai spus Malac.
Meciul tur al finalei selecționatelor județene va avea așadar loc marți, de la ora 20, pe „Dan Păltinișanu”, iar intrarea va fi liberă.
gabriel.toth@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou