Vacanța a fost extrem de scurtă pentru „leoparzi” în această vară. După un final de sezon prelungit de faza județeană a Cupei, alb-vișiniii s-au reunit oficial luni, nu înainte de a onora invitația la Memorialul „Emilian Pavel”, de la Ghiroda, de săptămâna trecută. Astăzi a fost fixat primul test din pregătiri, contra viitoarei colege de serie, din Divizia D, „Marcel Băban” Jimbolia.
Oaspeții au deschis scorul, pe stadionul de la Gara Mare, în minutul 10, grație proaspătului campion național cu selecționata U16 a Timișului, Dionisie Hârdău, care a punctat cu un șut frumos, din marginea careului. Replica feroviarilor a venit șase minute mai târziu, când Ioan Popa a transformat cu siguranță o lovitură de la 11 metri. După un joc destul de animat, cu ocazii de ambele părți, feroviarii au reușit, în cele din urmă, să-și adjudece victoria. Țigănaș a punctat cu capul, în minutul 79, în urma unei centrări venite din corner, de la Ioan Popa.
Au jucat:
CFR Timișoara (antrenor Florin Bugar): Rain - Bodnar, Țigănaș, Ștefănuț, Pătrașcu, Stoican, I. Popa, C. Popa, Iernuțian, Nicolaie, Tescu. Au mai intrat Rus, Mercescu, Ciobanu, Bejenaru, Străuț, Parfenie, Cornu, Oberșterescu, Gheju și Molcuț.
„Marcel Băban” Jimbolia (antrenor Sorin Bălu): Pap - Cănuci, Ardelean, Chitucea, Mitru, Rus, Bungău, Toțu, Popescu, Hârdău, M. Țăranu. Au mai intrat Ciubotariu, Vilmoș, Sima, A. Țăranu, Doda, Preoteasa și Apati.
gabriel.toth@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou