Chișoda a pierdut clar disputa din semifinale cu CFR. Feroviarii au început tare, reușind să deschidă scorul încă din minutul 3, prin Iernuțian, cel care a profitat de o eroare gravă a goalkeeperului Holca. În minutul 20, același Iernuțian a demonstrat că nu știe doar să marcheze goluri, ci să le și creeze, centrându-i perfect lui Ionaș, pentru 2-0. Acesta a fost, de altfel și scorul pauzei, asta deși CFR-ul putea intra la cabine cu un avantaj chiar mai mare, însă lovitura de cap a lui Ionaș a ocolit de puțin ținta, în minutul 27.
La trei minute de la reluare, Lefter ar fi putut readuce Chișoda în joc, însă a tras inexplicabil, pe lângă poartă, din interiorul careului mic. Replica ceferiștilor a venit la faza următoare, când Nicolaie a fost aproape de a reuși un „golazzo”, însă șutul său, din 25 de metri, a ocolit de puțin vinclul. Nouarul feroviarilor a gândit însă bine faza din minutul 56, când l-a servit excelent pe Tică Popa, care a urcat scorul la 3-0. Nicolaie a ținut cu tot dinadinsul să apară pe lista marcatorilor, lucru pe care l-a reușit, de altfel, un minut mai târziu, când, scăpat singur spre poarta Chișodei, l-a umilit pe Holca, printr-o „scăriță” de toată frumusețea. După câte o transversală de fiecare parte, semnate de Pătrașcu, respectiv Lupulescu, oaspeții au reușit golul de onoare, în minutul 76, dintr-un penalty dictat la un henț comis de Petroca. A transformat Glodeanu, însă scorul final avea să fie stabilit de „leoparzi”, care au mai punctat o dată, în minutul 80, prin același Tică Popa.
CFR Timișoara (antrenor Florin Bugar): Rus - Smultea, Țigănaș, Petroca, Pătrașcu, Ionaș, Nicolaie, C. Popa (cpt.), I. Popa, Ciobanu, Iernuțian. Au mai intrat Ștefănuț, Stoican și Bodnar.
FC Chișoda (antrenor Cristi Safta): Holca - Ilcău, Moga, Gavriluță, Vițan, Golea (cpt.), Glodeanu, Gherman, Lupulescu, Lefter, Bucure. Au mai intrat Bulaichi, Buta și Cruceru.
gabriel.toth@banatsport.ro
Comentarii
ba redusule unde ai vazut tu
ba redusule unde ai vazut tu eroare grava la primu gol cand da gaura si scapa singur aia ii grava?Cred ca te-ai uitat la alt meci.Meritati as va bata toti ca numa minciuni scrieti.
Ziaristu pu*i.
redus e ala care nu stie gramatica
Dupa ce ca v-au umilit aia din liga a V-a, mai ai curaj sa comentezi. Invata mai multa gramatica si dupa aia incerca sa vorbesti romaneste cu familia, ca se pare ca nu ai invatat nimic in cei 7 ani de acasa. Masoara-ti cuvintele ca esti in TIMISOARA, nu la tara, sau la buCUResti, retardule.
Publică un comentariu nou