Echipa pregătită de Cristi Utfineanţ s-a reunit în a doua parte a lunii iulie şi efectuează antrenamente la cocheta bază din Gottlob. În primul amical al verii, Spartak a învins într-un mod convingător cu 10-1 pe Mureşul Cenad. Până la startul noului an comnpetiţional, Gottlobul va mai juca cel puţin două partide de verificare, cu Mama Mia Becicherecu Mic şi Auto Timişoara.
„Bugetul este de austeritate sezonul ăsta şi sperăm să vindem cât mai multă lubeniţă să ţinem echipa în Divizia D”, ne-a spus glumind directorul sportiv al formaţiei, Luci Popescu. Fosta vedetă a fostbalului timişorean ne-a mai declarat: „Serios vorbind, ne dorim să terminăm campionatul cât mai sus, chiar în primele 6 echipe. Avem şi câteva nume noi în formaţie şi încercăm să întărim gruparea pentru sezonul care stă să înceapă”.
Spartak Gottlob va juca prima etapă la Pădureni, cu Vulturii, pe 20 august. „Lubeniţarii” vor juca şi în acest sezon meciurile de acasă la lumina nocturnei.
D.N.
Comentarii
Publică un comentariu nou