Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****Poli a învins cu 2-0 pe Mureşul Deva (goluri Popa şi Cîrstea) şi joacă în intermediara de miercuri la Piteşti****Handbaliştii de la HCM Poli au învins Satu Mare la 11 diferenţă şi au terminat campionatul pe locul 7****Baschet Club Timişoara începe miercuri de la ora 20 finala campionatului naţional, acasă cu Asesoft Ploieşti****

„Să luăm exemplul Borussiei Dortmund”


Paul Prodana, unul dintre membrii marcanți ai asociației „Durckeria”, spune că Poli poate prelua modelul proaspetei campioane a Germaniei, Borussia Dortmund, care și-a construit actuala echipă pe scheletul juniorilor din club.

„E un început, iar asta arată că orașul nostru are viitor. Să luăm exemplul Borussiei Dortmund, care în urmă cu câțiva ani era aproape desființată, iar din juniorii pe care îi avea atunci în lot a format echipa cu care a luat titlul în acest sezon. Au jucat de la început până la sfârșit cu dorința de a învinge, au ținut neapărat să-și facă, și lor și nouă, acest minunat cadou”, a declarat Paul Prodana, la sosirea echipei Politehnicii de la Buftea, acolo unde a câștigat titlul național la juniori A.

G.T.



 
 

Postat: 20-06-2011 13:23
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut