Pentru asigurarea măsurilor de ordine la partida de fotbal, jandarmii în cooperare cu efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş vor asigura ordinea publică în zona apropiată şi imediată a stadionului, pe traseele de afluire/defluire ale spectatorilor şi vor organiza protecţia delegaţiilor echipelor şi oficialilor, organizând baraje de filtrare, patrule pedestre de ordine publică, patrule auto şi patrule de ordine cu câinii de aserviciu, cu misiunea de a preveni săvârşirea de fapte antisociale, anterior, pe timpul desfăşurării şi după terminarea manifestaţiei sportive dar şi pe timpul afluirii şi defluirii publicului.
Răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă în interiorul arenei sportive revine clubului Politehnica Timişoara care va asigura măsuri de ordine cu efective ale firmei de pază, jandarmilor revenindu-le misiunea de a interzice accesul către stadion a persoanelor care nu deţin documente de intrare sau sunt sub influenţa băuturilor alcoolice.
Deoarece acest meci se va juca cu casa închisă, publicul este rugat să vină la stadion începând cu ora 17.30 când se vor deschide porţile de acces, pentru a evita aglomerările la porţile de acces.
De asemenea, în zona stadionului vor putea parca doar persoanele care deţin permise de acces eliberate în acest sens.
"Pentru buna desfăşurare a acestei competiţii sportive, jandarmii adresează rugămintea către toţi spectatorii să manifeste spirit de fair-play şi să respecte prevederile legale în vigoare, reamintind că nu va fi tolerată nicio manifestare care încalcă ordinea publică şi siguranţa cetăţenilor cu privire la modul de comportare civilizată în stadioane şi că vor fi aplicate ferm măsurile legale pentru asigurarea unui climat de ordine, atât în stadion, cât şi în afara acestuia", a precizat locotenent-colonel Daniela Stanciu, purtătorul de cuvânt al Gruprăii Mobile de Jandarmi Timişoara.
R.S.
Comentarii
Publică un comentariu nou