„Avem, un program greu pe final. Cu siguranță, ne așteaptă meciuri dificile, mai ales în deplasare, unde jucăm cu U Cluj, Vaslui și Oțelul. Noi însă trebuie să evoluăm mult mai bine decât am făcut-o în ultimele meciuri începând de sâmbătă, când întâlnim o echipă bună și disciplinată. O victorie ne-ar aduce un declic după această perioadă mai puțin fastă”, spune Alexa, care consideră că atmosfera din vestiar n-a fost alterată prea mult de înfrângerea de duminica trecută, din Giulești.
„Nu s-a stricat foarte mult atmosfera. Dar, bineînțeles, ultimele meciuri n-au fost conform așteptărilor. Am ajuns practic în situația în care nu mai avem voie să facem pași greșiți. Avem nevoie de victorie. Nu ne interesează să fim lideri de Paște, cum își doresc unii sau alții. Noi vrem să fim pe primul loc la final. Campionatul e o cursă de anduranță și depinde numai de noi dacă vom reuși. Dacă obținem numai victorii în aceste meciuri rămase, sunt convins că vom fi campioni”, a mai spus Alexa.
gabriel.toth@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou