„Ca şi fotbalist aveam nevoie de o schimbare. Vreau să mă axez pe cariera de fotbalist. Am terminat contractul după ultima etapă, cu Dinamo. Am avut o ofertă din partea domnului Iancu, prima de altfel, dar care viza viitorul meu ca şi antrenor la Poli. Îi mulţumesc pentru că avut încredere în mine. I-am spus intenţiile mele. Ştie că mai am de jucat. Dacă am fi câştigat campionatul şi am fi evoluat în Champions League cu siguranţă aş fi rămas la Poli”, a declarat astăzi de acum fostul căpitan al Politehnicii.
Noul mijlocaș al Rapidului a explicat motivele pentru care a dat curs ofertei venite din Giulești: „Am ales Rapidul pentru că mă dorea foarte mult, datorită atmosferei din Giuleşti, pentru că antrenor va fi Răzvan Lucescu şi deoarece îmi doresc să mai joc cel puţin doi ani la nivel maxim. Dacă rămâneam la Poli, exista riscul să mă plafonez. Sunt bucuros că am ales Rapidul, pentru că este un club înfrăţit cu Poli. Mă duc în Giuleşti cu gânduri mari. Îmi doresc să realizez la Rapid ceea ce nu am reuşit cu Poli. Am ca obiective titlul, Cupa şi să joc în Champions League”.
„Regret totul, vestiarul, colegii, antrenorii. Nu am cuvinte la câtă lume am să mulţumesc, începând de la portar, la femeile de servici şi până la domnul Iancu. Sunt regrete mari, pentru că am pus foarte mult suflet. Cinci ani m-am implicat total. Îmi place să cred că am fost căpitanul celei mai bune echipe şi că sunt apreciat de suporteri. Să nu fie supăraţi pe mine, n-am plecat de la Timişoara şi nu o voi face niciodată. Iubesc oraşul, este şi va fi casa mea. Timişoara va fi mereu în inima mea. Îi iubesc foarte mult pe suporteri”, a mai mărturisit Alexa.
Cel mai longeviv căpitan al Politehnicii din ultimul deceniu exclude o revenire în alb-violet ca jucător, însă e convins că se va întoarce din postura de tehnician. „Mi-e foarte greu să cred că mă voi întoarce la Poli ca şi jucător. Am o înţelegere cu Iancu. Îmi doresc foarte mult să antrenez Poli, să realizez cu echipa ceea ce nu am reuşit în calitate de jucător”, a conchis Alexa.
G.T.
Comentarii
Publică un comentariu nou