Pe 8 februarie, la „Cyprus Cup”, Dan Alexa reușea primele sale goluri la echipa națională, în meciul cu Ucraina. O dublă premieră pentru mijlocașul în vârstă de 31 de ani, care nu reușise să marcheze mai mult de un gol pe meci niciodată la nivel de seniori. „Îmi doresc foarte mult să-mi pot ajuta echipa și ar fi fantastic dacă aș reuși din nou să marchez. Oricum, nu-mi fac un obiectiv din acest lucru, datorită faptului că marchez foarte rar”, a declarat ieri Alexa.
„Chirurgul” consideră că echipa care va putea gestiona mai bine presiunea va avea câștig de cauză în meciul de sâmbătă, de la Zenica. „Va fi un meci special, suntem conștienți că apasă o presiune foarte mare pe umerii noștri. Partida va fi decisă de echipa cu starea psihică mai bună, echipa mai agresivă și care intră mai bine în teren”, a mai spus căpitanul polist.
Dan Alexa este unul dintre cei trei poliști convocați de selecționerul Răzvan Lucescu pentru „dubla” cu Bosnia și Luxemburg, din preliminariile Euro 2012, alături de Costel Pantilimon și Ianis Zicu.
gabriel.toth@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou