Lazăr Sfera a văzut lumina zilei la 29 aprilie 1909, în comuna Sânmihai (Lokve), din Serbia (localitate ce e și atăzi majoritar românească - 90%, după recensământul din 2002). A început fotbalul la Politehnica Timișoara, una dintre cele mai interesante grupări apărute în acea perioadă în orașul de pe Bega. A apărat culorile formației studențești până în 1929, când s-a transferat, pentru un sezon, la concitadina Banatul. Un an mai târziu a luat drumul Clujului, evoluând mai întâi la România (1930 - 1931) și mai apoi la Universitatea (1931-1934). Ajuns la 25 de ani, în deplină maturitate fotbalistică, face pasul la una dintre forțele acelor vremuri în fotbalul românesc, Venus București. La „Negrii din Splai” face un celebru cuplu de fundași cu Gheorghe Albu, cuplu regăsit în acea perioadă și în echipa națională. Cu formația din capitală își trece în cont trei titluri de campion național (1937, 1939, 1940).
În echipa națională a evoluat 14 meciuri, debutând la 26 august 1931, la un amical cu Lituania, câștigat de „tricolori” cu 4-2 la Kaunas. La doar 32 de ani, e nevoit să pună capăt carierei de jucător, din cauza decesului fiicei sale, survenit după jocul României cu Germania lui Fritz Walter, în care Sfera a purtat banderola de căpitan.
După cel de-al Doilea Război Mondial, a activat o perioadă ca arbitru, ajungând să conducă meciuri până la nivelul diviziei B. A stat pe banca tehnică doar la echipele instituțiilor la care și-a practicat meseria de economist (I.T.B., B.N.R.).
A încetat din viață la 24 august 1992, la vârsta de 83 de ani.
gabriel.toth@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou