Petre Bădeanțu s-a născut și a copilărit în „Copacabana Timișoarei”, Mehala. A început să bată mingea alături de nume ca Dee, Bandu și Nicolaevici. A evoluat în celebrele campionate ale „desculților”, organizate între cartierele orașului. S-a remarcat în echipa „Larma”, reprezentativa Mehalei.
Bădeanțu a fost luat de pe maidan și dus pe stadion de către Iova Popovici, unul dintre marii descoperitori de talente din Timișoara acelor ani. Așa a ajuns „Pera” la Locomotiva (mai târziu CFR), singurul club din Timișoara la care a evoluat. A debutat în prima divizie la 17 ani, pe data de 25 august 1946, atunci când CFR-ul s-a impus la București, în fața Juventusului, cu 4-3. A fost, de altfel, începutul perioadei de glorie a trupei feroviare: o finală de Cupa României (1948), un loc 2 în Liga I (1948) și un loc 3 (1947). Între 1950 și 1953, pe perioada stagiului militar, a părăsit Timișoara, evoluând pentru CCA București și CA Câmpulung Moldovenesc. Cu „militarii” bucureșteni a câștigat, în 1951, atât titlul de campion, cât și Cupa României. Reîntors la Timișoara, a mai activat patru sezoane pentru CFR, până la retrogradarea grupării, în 1956, când s-a și retras din activitate. Bădeanțu nu a mai activat deloc în fotbal după încheierea carierei de jucător.
„Pera” s-a stins cu două luni înainte de a împlini 65 de ani, la 12 ianuarie 1993, fiind înmormântat la Cimitirul Sârbesc din Mehala.
gabriel.toth@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou