În altă ordine de idei, Dusan Uhrin a avut astăzi, sub comandă, încă doi fotbaliști, față de cei prezenți ieri după amiază, la reunire. Rafael Rocha și Iulian Tameș au sosit în cursul serii, iar Pedro Taborda a aterizat în această dimineață, însă doar a asistat la antrenament. În absența lusitanului, dar și a lui Pantilimon, au rămas cei trei portari prezenți și ieri: estonianul Lepmets și tinerii Gârlea și Trițoiu.
În continuare este așteptat Sorin Ghionea, asta deși în momentul de față nu mai are niciun angajament cu clubul. De asemenea, Dorin Goga a fost învoit câteva zile, el aflându-se în luna de miere, însă e și el așteptat să sosească la sfârșitul acestei săptămâni. Internaționalii Pantilimon, Bourceanu și Zicu au primit liber până pe data de 24, după turneul naționalei României în America de Sud. De cel puțin o săptămână de vacanță va beneficia și Tosaint Ricketts, cel care noaptea trecută a simțit gustul amar al eliminării de la Gold Cup, cu echipa Canadei.
gabriel.toth@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou