Disputa de la Ploieşti a început şi s-a terminat cu gol marcat. Ploieştenii au deschis scorul încă din primul minut după autogolul lui Maghici. Ilfovenii au reacţionat imediat, ratând două situaţii bune de a egala prin Oprea şi Popa, însă cei doi jucători îmbrăcaţi în roşu nu au reuşit să lovească decisiv. Nici gazdele nu s-au lăsat mai prejos, Miranda ratând în minutul 16 singur cu portarul. În minutul 35, oaspeţii au ratat o nouă ocazie importantă, de această dată în postura de ratangiu găsindu-se Coman, care nu a reuşit să nimerească poarta din 10 metri.
Tot oaspeţii au ratat mai mult şi în partea secundă, Simion fiind la un pas de egalare în minutul 67 însă atacantul ilfovenilor a ratat ţinta. Acelaşi Simion şi-a trecut în cont o nouă ratare în minutul 78 când a scăpat singur cu Grigore însă a trimis pe lângă poartă. Ploieştenii au lovit decisiv în prelungirile partidei prin Măţel care a reluat spectaculos din voleu la colţul lung, stabilind scorul final, Astra – Victoria 2-0.
Echipele de start:
Astra: Grigore - Măţel, Mihalache, L. Goian, Junior Morais, Strătilă, N'Doye (Oprsal ‘64), Takayuki, Paulinho (Tigoianu ‘34), Budescu (Fatai ‘81), Miranda
Brăneşti: Stoicescu – Maghici (Simion ‘32), Bar, Marincău, E. Nicola, Novac, D. Popa, Ispir, R. Avram (Zuluf ‘46), B. Oprea (Todoran ‘70), C. Coman
R.S.
Comentarii
Publică un comentariu nou