Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****Poli a învins cu 2-0 pe Mureşul Deva (goluri Popa şi Cîrstea) şi joacă în intermediara de miercuri la Piteşti****Handbaliştii de la HCM Poli au învins Satu Mare la 11 diferenţă şi au terminat campionatul pe locul 7****Baschet Club Timişoara începe miercuri de la ora 20 finala campionatului naţional, acasă cu Asesoft Ploieşti****

Avancronică: Liga a III-a, Seria V, etapa a X-a


Mâine şi sâmbătă este programată o nouă rundă în cea de-a III-a ligă de fotbal. Etapa cu numărul 10 îşi va disputa 5 partide vineri, celelalte 3 jocuri urmând să aibă loc sâmbătă. Toate partidele acestei etape se vor juca cu începere de la ora 15.

CS Gloria Reşiţa - CS Millenium Giarmata
Partida de pe gazonul stadionului din cartierul Govândari este o întâlnire între două echipe cu clasări opuse în clasamentul acestui tur de campionat. Vizitatorii au revenit după etapa trecută pe primul loc în serie. Millenium Giarmata are doar o singură înfrângere în deplasare, în celelalte 3 jocuri disputate pe teren străin "milenarii" au reuşit doar victorii. Gazdele meciului de mâine se află încă în căutarea primei victorii în această ediţie de campionat. Ultimul loc ocupă echipa cărăşeană, având 3 egaluri, 6 înfrângeri şi nicio victorie. La 3 se ridică numărul de puncte acumulate de Gloria Reşiţa. Jocul va avea loc vineri pe gazonul stadionului "Gloria".

ACS Recaş - CS Autocatania Scorilo Caransebeş
Derby-ul seriei se va disputa sâmbătă pe gazonul stadionului "Atletic" din Recaş. Gazdele pregătite de profesorul Cosmin Petruescu au fost detronate la finalul etapei trecute din fotoliul de lider, ocupând înaintea debutului acestei etape poziţia a doua în clasamentul seriei V. Echipa din Recaş are 3 victorii pe teren propriu şi un egal, necunoscând încă înfrângerea acasă. Un total de 18 puncte au adunat fotbaliştii din Recaş după cele 9 etape jucate până acum. Trupa cărăşeană vine în Timiş după ce în etapa trecută a remizat la 2 pe teren propriu cu Bihorul Beiuş. O victorie, două egaluri şi o înfrângere au elevii pregătiţi de antrenorul I. Ibric în partidele jucate în deplasare. Egalitate la puncte între cele două combatante în jocul din etapa a X-a, 18. În clasamentul adevărului gazdele au un +6, iar oaspeţii + 3. În ediţia trecută a campionatului jocul dintre cele două echipe de pe gazonul stadionului din Recaş s-a încheiat cu victoria gazdelor, 2-1. Se anunţă un joc foarte disputat, un adevărat derby al Banatului, o confruntare pentru nota 10.

CF Bihorul Beiuş - FC Scolar Reşiţa
Jocul va avea loc vineri pe gazonul stadionului "Bihorul" din Beiuş. Echipa cărăşeană va încerca o evoluţie bună şi un rezultat pe măsură la finalul acestei confruntări. Reşiţenii au reuşit în cele 5 meciuri disputate în deplasare, o victorie, două egaluri, de două ori fiind înfrânţi. Beiuşul este neînvinsă pe propriul teren, reuşind în cele 4 meciuri de acasă, 3 victorii şi un egal. Locul 4 pentru gazde cu 18 puncte, locul 7 pentru echipa vizitatoare, 15 puncte acumulate în jocurile de până acum.

FC Poli II Timişoara - CS Nova Mama Mia Becicherecul Mic
Întâlnirea va avea loc sâmbătă pe gazonul stadionului "Ştiinţa" din Timişoara. Studenţii pregătiţi de profesorul Adrian Stoicov au înregistrat un eşec în etapa trecută la Petroşani şi porenesc motivaţi pentru un succes în jocul din această etapă. De partea cealaltă, echipa din Becicherec a înregistrat un reviriment spectaculos după ce pe banca tehnică a fost instalat antrenorul Sorin Bălu, secondat de Petre Narcis. Antrenorul Bălu a reuşit cu echipa din Becicherec un egal în deplasare la Beiuş şi o victorie etapa trecută pe teren propriu în compania liderului, ACS Recaş. În urma victorie din etapa trecută, echipa din Becicherec a predat "lanterna roşie", părăsind astfel ultimul loc al clasamentului. Poli II a cedat o singură dată pe teren propriu în acest tur de campionat în faţa echipei FC Hunedoara, hunedorenii reuşind victoria cu 1-0. Timişorenii păşesc în acestă dispută de pe poziţia a V-a a clasamentului seriei şi au adunat 16 puncte până acum. Echipa vizitatoare va începe meciul de pe locul 15, având adunate 4 puncte în urma etapelor scurse din acest tur. Se anunţă un joc echilibrat, deschis oricărui rezultat, cele două combatante fiind pregătite să ofere spectacol susţinătorilor aflaţi în tribune.

FC Hunedoara - CS Flacăra Făget
Partida se va disputa vineri pe gazonul stadionului "Michael Klein". Meci interesant de urmărit la Hunedoara, un meci la finalul căruia Flacăra îşi doreşte să depăşească zona "nisipurilor mişcătoare", iar hunedorenii să acumuleze noi puncte în vederea ocupării la finalul campionatului unui loc cât mai fruntaş. Un singur succes pentru hunedoareni pe teren propriu, două egaluri şi o înfrângere în 4 dispute în propriul fief. Flacăra Făget a înregistrat în cele 4 meciuri din deplasare o victorie şi 3 înfrângeri. Noul antrenor al echipei din Făget, Marius Baciu, îşi doreşte o victorie la primul său joc din postura de antrenor al echipei timişene. Hunedorenii încep jocul de pe poziţia a VI-a cu 15 puncte acumulate, iar Flacăra de pe locul 11 cu 12 puncte adunate până acum. Se anunţă un joc foarte disputat între două echipe ambiţioase, ambele ţintind la finalul acestui joc doar victoria.

CS CFR Simeria - CS National Sebiş
Disputa de pe gazonul stadionului "Marmosim" va avea loc vineri. Cele două combatante sunt vecine în clasamentul seriei V. Gazdele ocupă locul 8, 14 puncte, oaspeţii locul 9, 12 puncte. Se anunţă o întâlnire în care nu avem o favorită la victorie, cele două combatante dorind o clasare cât mai de frunte în finalul întrecerii. În ediţia trecută de campionat în jocul de la Simeria victoria a revenit vizitatorilor, Naţional Sebiş, echipa din judeţul Arad, impunându-se la limită, 1-0.

CS Gloria CTP Arad - CS Jiul Petroşani
"Tramvaiştii" joacă pe sinteticul din cartierul arădean Şega, vineri, împotriva echipei minere. Rezultate opuse obţinute de cele două formaţii în etapa trecută, gazdele jocului din această etapă au pierdut în deplasarea de le Făget, iar trupa vizitatoare a fost învingătoare în jocul susţinut pe teren propriu în compania echipei Poli II. Gloria Arad începe partida de pe locul 14, 6 puncte adunate, Jiul Petroşani joacă în această etapă din postura echipei ce ocupă locul 10, 12 puncte acumulate. Se anunţă un meci important pentru cele două formaţii în tentativa lor de a rămâne în liga a III-a şi în viitoarea ediţie a campionatului.

CS Vladimirescu 2003 - CS Unirea Valea lui Mihai
În comuna arădeană se întâlnesc sâmbătă două echipe ce au promovat în liga a III-a la finalul întrecerii judeţene 2010-2011. Sunt vecine de clasament cele două formaţii în partea lui inferioară. Locul 12 gazdele, 10 puncte, locul 13 oaspeţii, 6 puncte. Un egal nu ar putea mulţumi cele două echipe, victoria fiind obligatorie pentru una din cele două combatante.    

cornel.seracin@banatsport.ro



 
 

Postat: 21-10-2011 13:14
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut