Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****Poli a învins cu 2-0 pe Mureşul Deva (goluri Popa şi Cîrstea) şi joacă în intermediara de miercuri la Piteşti****Handbaliştii de la HCM Poli au învins Satu Mare la 11 diferenţă şi au terminat campionatul pe locul 7****Baschet Club Timişoara începe miercuri de la ora 20 finala campionatului naţional, acasă cu Asesoft Ploieşti****

Avancronica etapei: Liga a III-a, Seria V


Astăzi şi sâmbătă are loc o nouă etapă în Liga a III-a, Seria V. Din cele 8 partide programate să se joace pe arenele echipelor din ce-a de-a V-a serie a ligii a treia, 5 întâlniri se joacă vineri, celelalte 3 jocuri urmând a se desfăşura sâmbătă. Toate meciurile acestei etape vor avea ca oră de start, ora 17.

Etapa a III-a a seriei V aduce în atenţia spectatorilor interesaţi de fotbalul aflat la acest nivel, partide echilibrate din care  este posibil să se înregistreze chiar şi rezultate mai puţin aşteptate.
La Petroşani, Millenium Giarmata întâlneşte echipa locală, Jiul. Timişenii pornesc favoriţi în această dispută şi îşi doresc să calce pe urmele cojudeţenei din Făget în partida de la Petroşani. Maximum de puncte pentru Millenium Giarmata după cele două etape disputate până acum, clubul timişean este pe prima poziţie a clasamentului. Echipa din Valea Jiului a reuşit doar un egal în prima etapă împotriva echipei Unirea Valea lui Mihai şi a obţinut în urma acestei partide singurul punct în clasamentul seriei.

Gloria Reşiţa revine pe propriul gazon după ce în prima etapă a smuls un egal la zero clubului din Caransebeş, CS Scorilo Autocatania. În etapa trecută Gloria a pierdut greu cu CS Şcolar Reşiţa pe terenul „şcolarilor” şi crede într-un rezultat bun împotriva clubului Bihorul Beiuş. Trupa bihoreană a demarat în trombă, după două etape este clasată pe poziţia secundă a seriei şi are acumulate maximum de puncte, dar un golaveraj inferior Giarmatei.

ACS Recaş joacă la Simeria împotriva echipei feroviare. Un total de 4 puncte acumulate în dreptul formaţiei pregătite de profesorul Cosmin Petruescu. După ce în prima etapă la Hunedoara trupa timişeană a reuşit un rezultat de egalitate, recăşenii se deplasează la Simeria pentru a obţine un rezultat mai bun decât au obţinut în jocul cu FC Hunedoara. CFR Simeria a început campionatul destul de greu, nu a reuşit în trecutele etape să obţină vreo victorie. Singurul punct obţinut de feroviari a rezultat în urma jocului de pe teren propriu împotriva cărăşenilor de la Şcolar Reşiţa. În etapa trecută, echipa feroviară a pierdut surprinzător în deplasare împotriva formaţiei Bihorul Beiuş. Favorită în acest joc este ACS Recaş ocupanta locului 3 în clasamentul seriei. Doar locul 13 pentru CFR Simeria.

CS Scorilo Autocatania Caransebeş se deplasează în loclitatea bihoreană Valea lui Mihai şi va susţine aici un joc dificil împotriva echipei Unirea. Doar 4 puncte pentru clubul cărăşean după ce în prima etapă a terminat la egalitate partida de la Reşiţa jucată împotriva Gloriei şi a încheiat cu victorie duelul de pe teren propriu din etapa trecută împotriva clubului Naţional Sebiş. Trupa bihoreană, nou promovată în liga a III-a, poate fi considerată o mică surpriză pentru acest început de campionat. O victorie la Becicherec în etapa trecută şi un egal pe teren propriu împotriva Jiului Petroşani au adus Unirii un total de 4 puncte şi un loc 4 în clasmentul seriei. Partida va avea loc sâmbătă.

La Hunedoara, gazdele primesc vizita Gloriei Arad. Favorita partidei este FC Hunedoara, echipă care vine să evolueze din nou pe prporiul teren după ce în etapa trecută la Timişoara şi-a adjudecat toate ce trei puncte. Arădenii îşi joacă şansa la Hunedoara având speranţa că finalul partidei le va putea aduce un rezultat pozitiv prin care să surprindă amatorii de pariuri sportive.

FC Şcolar Reşiţa se deplasează la Sebiş pentru a disputa jocul cu Naţional din localitate. Instalaţi după două etape pe poziţia a şasea în clasamentul seriei, „şcolarii” merg la Sebiş pentru a reedita evoluţiile bune din etapele trecute. Un total de 4 puncte acumulate de fotbaliştii pregătiţi de Leontin Doană după ce în prima etapă au reuşit un meci nul la Simeria iar în etapa trecută au învins pe propriul gazon echipa Gloria Reşiţa. Gazdele ocupă locul 8 în clasamentul seriei cu 3 puncte acumultate, puncte obţinute în prima etapă pe teren propriu în faţa echipei din Becichercu Mic. Se anunţă o partidă foarte echilibrată în care cele două echipe vecine de clasament se vor bate pentru a încheia o dispută care în ediţiile viitoare ar putea să fie decisivă pentru accederea uneia dintre ele în liga secundă.

La Făget, Flacăra se confruntă cu Mama Mia Becicherecu Mic în derby-ul etapei cu numărul 3. Flacăra, locul 9 în clasament porneşte cu un moral bun în acest joc după ce în etapa precedentă a învins Jiul Petroşani chiar pe arena acesteia. Fotbaliştii pregătiţi de antrenorul Costel Ionilă sunt în căutarea primelor puncte şi a primului gol marcat în această ediţie de campionat. Favorită în acest duel timişean se anunţă trupa antrenată de Adrian Săvoiu. Echipa din Becicherecu Mic păşeşte în acest joc cu dorinţa de a reuşi la finalul său un rezultat bun, un rezultat care să-i aducă un plus de încredere pentru viitoarele jocuri. Meciul va avea loc sâmbătă.

Poli II face deplasarea în judeţul Arad pentru a susţine jocul împotriva nou promovatei CS Vladimirescu 2003. Junii Timişoarei sunt fără victorie în acest început de campionat şi merg în comuna arădeană pentru a obţine primele trei puncte. Doar locul 12 pentru studenţii timişoreni, iar un rezultat pozitiv al acestora, împotriva unei echipe aflate până acum pe ultimul loc al clasamentului, nu ar fi ceva imposibil de realizat. CS Vladimireascu 2003 va încerca imposibilul împotriva Timişoarei, un alt rezultat decât victoria putând să aducă demisia antrenorului Cristian Sculici. Meciul va avea loc sâmbătă.

cornel.seracin@banatsport.ro



 
 

Postat: 02-09-2011 14:03
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut