Aflat pe ultima "sută" de contract cu Inter Milano şi căzut în dizgraţia şefilor de la clubul nerrazurro, Cristian Chivu nu pare a duce lipsă de oferte, numărul echipelor de calibru interesate de acontarea serviciilor fundaşului român ajungând la cel puţin şase.
Dacă în ultima perioadă se speculează că Real Madrid, Paris Saint-Germain, Ajax Amsterdam şi "britanicele" FC Liverpool şi Mancester City fac "coadă" pentru semnătura fostului căpitan al României, mai nou, a intrat pe fir şi Tottenham Hotspur, de asemenea din Anglia.
The Guardian scria miercuri că Tottenham este interesată de o colaborare cu interistul român, tuttomercatoweb.it anunţând de asemenea că fundaşul român este dorit în mod special la Tottenham de managerul Harry Redknapp.
Un alt român al cărui nume se găseşte pe toate ziarele de sport internaţionale este Gabriel Torje. După ce presa din acelaşi domeniu anunţa că Real Madrid, Inter Milano sau Chelsea Londra ar fi dispuse să bage adânc mâna în buzunar pentru a-l aconta pe micuţul mijlocaş român, cea mai nouă varantă de transfer a apărut chiar azi, tuttomercatoweb.it anunţând interesul altei formaţii din Premier League - Arsenal Londra. Cu această ocazie, italienii au fixat şi un preţ pentru Torje, cei interesaţi de serviciile lui fiind nevoiţi să scoată din vistieria clubului nu mai puţin de 20 de milioane de lire sterline.
Rămâne de văzut unde vor "ateriza" cei doi bănăţeni, cert este că până la un transefer definitiv al celor doi "italieni" va mai trece multă apă pe Bega...
Comentarii
Publică un comentariu nou