Conducerea clubului Mama Mia a si trimis o solicitare în acest sens la FRF, prin care si-a exprimat intentia de a continua tot în al treilea esalon. Sansele de a primi un raspuns favorabil sunt destul de mari, deoarece multe echipe nu se vor înscrie la startul Ligii III-a, ceea ce înseama ca vor ramâne suficiente locuri vacante.
Pornind de la aceste premise, cei din Becicherecu Mic s-au reunit luni, sub comanda unui nou antrenor, Costel Ionila, care a jucat în Liga I la Poli, iar în urma cu un an si jumatate în divizia secunda, la Fortuna Covaci. "Este un antrenor tânăr, are doar 29 de ani si avem încredere ca va face o treaba buna. Ionila are experienta Diviziei A, ca jucator, si sunt convins ca ne va ajuta mult, chiar si în teren, fiindca urmeaza sa-l legitimam. Costel va fi ajutat în munca sa de Vasile Luta, care va avea rol de antrenor secund si de Stelian Bănică, antrenorul portarilor", a explicat, pentru banatsport.ro, organizatorul de competitii al timisenilor, Elty Neagoe.
Întrebat daca echipa va efectua un cantonament în aceasta vara, Elty a raspuns în stilu-i caracteristic: "Aveam programat un stagiu în Antalya, dar am fost nevoiti sa anulam rezervarile, din cauza temperaturilor de peste 40 de grade de acolo! Lasând gluma la o parte, trebuie spus ca nu avem batut în cuie un cantonament, ci ne vom pregati doar pe plan local, pentru ca vom vea multi jucatori în probe si vrem sa-i testam în amicale. Au plecat de la echipa jucatorii aflati la final de contract, jucatorii clubului au ramas".
Conducatorul celor de la Mama Mia a activat în precedenta editie din "D" Timis si la Flacara Faget, ca director sportiv. Dar, cum Fagetul a promovat în Liga a III-a, esalon în care tinde sa ramâna si Becicherecul, Neagoe va ramâne la aceasta formatie: "Daca Mama Mia va continua în C, si cred ca asa va fi, voi continua si eu la Becicherec. Daca nu, situatia mea va fi discutabila, înca nu stiu ce voi face".
Sâmbata, de la ora 11.00, pe terenul din Becicherecu Mic, Mama Mia ar urma sa sustina un prim meci amical din aceasta pauza competitionala, cu Flacara Faget.
Ovidiu Linta
Comentarii
Publică un comentariu nou