„Au fost meciuri când am jucat frumos, dar am pierdut cu 3-0 sau 4-0. Părinții, suporterii să hiduie, să facă ce vor. Noi vrem să-i învățăm să joace fotbal. Ei de abia acum încep să joace. Acum au simțit și ei puțin efort, au început să-și formeze plămânul, să simtă mingea, să paseze. Până acum n-au făcut absolut nimic. Mai mult pot cei din Spania, Italia, Olanda, unde școlile de fotbal sunt mult mai avansate decât la noi, unde la 14-15 ani un jucător începe să simtă efortul. Când faci două antrenamente pe zi timp de o săptămână, iar apoi joci un astfel de turneu înstrăinătate, cu echipe ceva mai puternice, nu le poți spune direct să atace. Sunt morți, nu mai văd la un metru în fața lor. Într-un an sau doi se vor prezenta mult mai bine. Jucători valoroși la vârsta asta n-avem. Talente avem, iar acum începem să-i creștem”, a încercat Belodedici să explice starea fotbalului juvenil din România.
gabriel.toth@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou