Dinamo a plecat de fiecare dată cu puncte din primele vizite la Timișoara. Practic, în anii de început ai duelului, „câinii roșii” s-au impus de patru ori și au remizat o singură dată. Primul succes al studenților a venit abia în 1956, atunci când Știința s-a impus cu 3-1, prin „dubla” lui Ciosescu și reușita lui Tănase, pentru dinamoviști marcând Neagu. Nu de puține ori, întâlnirea dintre cele două cluburi a produs meciuri spectaculoase. Putem aminti aici victoria alb-roșiilor cu 5-3, din 1959, sau succesul bănățenilor cu 4-2, din octombrie 1966.
De departe, cel mai controversat meci de dinainte de Revoluție a fost cel din 8 noiembrie 1987, unul întors pe toate fețele mulți ani după căderea regimului comunist. Alb-violeții au reușit atunci să se impună cu 2-1, goluri Ilcu și Varga, în ciuda unui arbitraj vădit tendențios al deveanului Grigore Macavei. La finele disputei, pe tunelul dinspre vestiare, s-a petrecut celebrul episod dintre tehnicienii celor două formații, Jackie Ionescu și Mircea Lucescu, ultimul amenințându-i cu retrogradarea pe „studenți” pentru că au îndrăznit să-i încurce din drumul lor către titlu. Întâmplător sau nu, Poli avea să ia drumul ligii secunde la finele respectivului sezon.
Paradoxal poate, perioada de după 1990 a fost mult mai puțin fructuoasă pentru poliști în duelurile cu Dinamo. Practic, în ultimii 20 de ani, nu consemnăm decât trei succese bănățene pe ovalul de beton din Timișoara: 3-1 în 1991, 3-0 în 1997 și 2-0 în 2009. Deceniul trecut a consemnat și cel mai controversat duel din perioada postdecembristă. La 30 noiembrie 2002, Dinamo se impunea cu 3-2 la Timișoara, ajutată de arbitrajul scandalos al centralului gălățean Sorin Burloiu.
Poli Timișoara - Dinamo București
Meciuri (la Timișoara): 42
Victorii Poli: 14
Remize: 12
Victorii Dinamo: 15
Golaveraj: 60-62
gabriel.toth@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou