„Nu vreau să discut despre problemele contractuale, a fost dorinţa ambelor părţi să ne despărţim.Plec de la Timişoara cu capul sus, având satisfacția unui an reușit al carierei mele. Nu trebuie să ascund că există printre noi o oarecare teamă vizavi de viitorul clubului. Sper însă ca Poli să rămână în Liga 1.Îmi pare foarte rău că părăsesc această echipă, dar trebuie să iei câteodată decizii care nu sunt pe placul tău. Începusem să mă acomodez, să mă cunosc cu oamenii din oraş. Dar m-am gândit şi la familie și îmi doresc să fiu mai aproape de ei”, a declarat astăzi, Ovidiu Burcă.
Experimentatul fundaș va reveni, în proporție foarte mare, în 2.Bundesliga, acolo unde a mai evoluat la Energie Cottbus, formație la care a purtat și banderola de căpitan. „Sunt câteva echipe din ţară la care aş putea să plec, dar am şi două variante din străinătate. Va trebui să le analizez atent. Mai ţin legătura cu prietenii din Germania, ar fi o variantă din liga secundă, dar nu e vorba de Cottbus”, a mai spus Burcă.
G.T.
Comentarii
Publică un comentariu nou