Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Butnărașu: „Mă bucur că mi-am putut ajuta echipa”


Tehnicianul echipei din Freidorf, Nicu Butnărașu, are două motive de bucurie. Primul ar fi victoria extrem de importantă obținută de echipa sa în fața unui adversar cu pretenții, iar al doilea, cele două goluri pe care le-a reușit, care au tranșat meciul în favoarea „mecanicilor”.

„Felicit toată echipa. Cu toții s-au dăruit și s-au achitat bine de sarcini. Mă bucur că am reușit să-mi ajut echipa, dar și pe mine, prin cele două goluri pe care le-am înscris. În proporție de 75-80% pot să spun că sunt mulțumit de elevii mei. Cei de la Gottlob au o linie de mijloc foarte bună și ne-au dominat în anumite momente ale jocului, în care am fost nevoiți să ne apărăm mai agresiv. Felicit încă o dată echipa și conducerea clubului, pentru încrederea pe care mi-au acordat-o. De acum, putem pregăti în liniște partida de miercuri, de la Făget, unde ne propunem în primul rând să nu pierdem. Ar fi bun și un punct acolo, însă eu îmi doresc victoria”, ne-a spus la final Nicu Butnărașu.

gabriel.toth@banatsport.ro



 
 

Postat: 26-03-2011 14:40
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut