Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Cât mai așteaptă Poli până la primul meci oficial?


Tribunalul de la Lausanne a anunțat că mâine va da un verdict în ceea ce o privește pe Poli. În funcție de răspunsul celor de la TAS, alb-violeții vor ști dacă au de așteptat una sau cinci săptămâni până la debutul oficial în noul sezon.

În cazul unei decizii favorabile, Poli ar debuta, de mâine într-o săptămână, în noua ediție a Ligii 1. Alb-violeții ar lua locul Sportului Studențesc, astfel că prima etapă i-ar găsi pe terenul nou-promovatei Concordia Chiajna. În cazul nefericit în care TAS ar menține decizia Comisiei de Apel, timișorenii și-ar prelungi cu încă cinci săptămâni perioada de pregătire.

Liga secundă e programată să debuteze abia pe 20 august. Acest fapt ar da peste cap programul de pregătire al echipei. Poli s-a reunit la 14 iunie, iar Dusan Uhrin a conceput cantonamentele în așa fel încât elevii săi să fie în formă pentru data de 22 iulie. „În mod sigur, eu am pregătit echipa pentru prima ligă. Dacă ați urmărit meciurile noastre, ați văzut că n-am efectuat atât de multe schimbări ca și adversarii. Cred că suntem pregătiți. Am mai spus și înainte, e o situație neclară”, a spus tehnicianul ceh, după amicalul susținut de Poli marți, la Oradea.

Pesimism din partea conducerii

Marian Iancu crede că sunt șanse mici ca Poli să primească un răspuns favorabil din partea forului de la Lausanne. Finanțatorul și-a motivat pesimismul prin consecințele grave pe care o asemenea decizie ar putea-o avea asupra celor două competiții continentale. „Apărarea noastră a fost completă, destul de dinamică. Trebuia să ne apărăm poziția, dar cu toate acestea, nu am motive să fiu optimist. Modul cum am documentat situația noastră, ne-ar da șanse de 100%. Dar faptul că ambele competiții europene ar fi date peste cap e singurul motiv pentru care mi-e frică. Deci șansele sunt foarte, foarte, foarte mici”, a spus Marian Iancu, la sport.ro, imediat după ce s-a întors de la Lausanne.

gabriel.toth@banatsport.ro



 
 

Postat: 21-07-2011 13:08
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut