Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Caracterizarea jucătorilor după EPICA victorie contra Luxemburgului


Naţionala României trăieşte vremuri tulburi. Foarte tulburi... Aşa selecţioner, aşa echipă. Nu degeaba nu mai avem loc nici în Top 50 mondial. Partea bună este că Lucescu junior a tranşat marele derby pentru locul 5, contra Marelui Ducat şi asta îi dă speranţe că va duce echipa la Euro.

Ne permirem să facem şi o caracterizare sumară a evoluţiei fiecaărui jucător din această seară. Pentru că este o victorie de ţinut minte... prima oficială după un an şi jumătate (ultima, tot 3-1, tot la Piatra Neamţ, contra „puternicei” selecţionate a Insulelor Faroe).

Tătăruşanu - A avut de aparat două mingi. La una nu a avut reacţie, pe cealaltă a reuşit să o respingă în corner (la scorul de 2-1).
Săpunaru - Submediocru. Nici măcar o centrare decentă. Pe faza defensivă inexistent, pe faza ofensivă inutil.
Tamaş - Slab. Premier League e o căciulă prea mare pentru Bad-boy Tamaş. Şi asta s-a văzut la ultimele două meciuri ale naţionalei.
(D. Goian 65) - Este o soluţie pentru actuala naţională. Trecutul sub tricolor îl recomandă, chiar dacă prezentul este destul de trist.
Gardoş - Debut ratat. A greşit la gol. Încă nu este de naţionala mare. Mai trebuie să muncească mult până să merite tricoul de titular la naţională (orium, acum chiar nu e mare lucru să joci pentru România).
Raţ - A fost cu gândul mai mult la Şahtior şi la Barcelona. Oricum, este oarecum indispensabil pentru naţională, chiar dacă nu străluceşte.
Mureşan - Un închizător bun, un jucător bun pentru Liga I. Are marele merit că l-a găsit pe Mutu la faza golului egalizator. În rest nu s-a remarcat în mod deosebit, dar este mult peste „indispensabilul” Florescu.
Ropotan - Probabil cel mai slab jucător de pe teren. 90% dintre pase le-a dat înapoi. Pe cele care le-a dat în faţă le-a greşit. Rezervă eternă în Rusia, nu are ce căuta la naţională.
Stancu - A jucat? Nu l-am văzut. Bine, nici Răzvănel nu l-a folosit pe postul favorit, dar asta nu-i prea scuză evoluţia.
(Torje 46) - A dat o pasă de gol. Atât. Deocamdată, cel poreclit „piticul XXX” se remarcă mai mult în afara terenului.
Mutu - Indispensabil naţionalei, chiar dacă majoritatea golurilor pentru naţională le-a dat în meciurile cu echipe de mâna a treia.
(Alexe 84) - A jucat puţin pentru a fi caracterizat, dar oare ce caută la naţională??
Zicu - Se vede că nu se simte în largul lui alături de aceşti jucători. Oricum, Ianis este un jucător de super-clasă. A avut câteva ruperi de ritm bune, încununate cu golul desprinderii.
Marica - Nu poate juca la acelaşi nivel două meciuri în patru zile. Asta pentru că nu are meciuri în picioare. Oricum, un jucător important pentru angrenajul naţionalei... locul 5 din 6 posibile.
Selecţioner: Răzvan Lucescu. I s-a stricat DEMISIA şi în fieful FRF la Piatra-Neamţ. Răzvănel este mândru însă şi nu vede că nimeni nu-l mai suportă. El se crede deştept şi de neînlocuit. Nu contează părerea a peste 22 milioane de oameni pentru el.

daniel.neacsu@banatsport.ro



 
 

Postat: 29-03-2011 23:40
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut