"Piesa de rezistenţă e antrenorul. Când clubul are atâţi jucători cu personalitate, are nevoie şi de un lider adevărat, aşa cum e Chester Williams. La Timişoara e un club foarte omogen şi sunt sigur că mă voi acomoda foarte bine acolo, pentru că mă cunosc bine cu majoritatea bhăieţilor de acolo, ne vedem de multe ori în fiecare an, la echipa naţională. Îmi doresc să evoluez cât mai bine, să fiu ferit de accidentări şi că câştig titlul la Timişoara", a declarat Daniel Carpo la "Rugby Show", emisiune difuzată pe site-ul FRR.
Noul jucător al Timişoarei mărturiseşte că i-a fost greu să se despartă de Farul Constanţa, clubul la care a făcut primii paşi în rugby, însă îşi dorea un pas înainte în carieră. "Cariera mea se identifică cu Farul Constanţa. A fost o decizie foarte grea pentru mine să plec, acolo mi-am început cariera şi am avut multe satisfacţii. Dar uneori ai nevoie de mai mult de atât şi să alegi cu capul, nu cu sufletul. Cariera de sportv e foarte scurtă, iar atunci când te laşi e bine să ai ceva de care să-ţi aminteşti, iar eu îmi doresc enorm un titlu de campion", a mai spus Carpo.
G.T.
Comentarii
Publică un comentariu nou