FC Bihor
Gruparea orădeană s-a impus, cu 2-0, în fața formației Colognese Calcio, din Serie D. Golurile formației pregătite de Gheorghe Ghiț au fost reușite de Florean, în minutul 50, și de Birtalan, cu 10 minute înainte de final. Bihorenii își continuă stagiul de pregătire din Italia, acolo unde miercuri vor întâlni un adversar de calibru: prim-divizionara Bologna.
Gloria Bistrița
Trupa lui Nae Manea a răpus o echipă din Liga I, FCM Târgu Mureș, într-un meci disputat pe stadionul din Bistrița. Didi a deschis scorul pentru formația oaspete, la care ex-polistul Ghionea a fost titular, însă Florea (min. 35 - pen.) și D. Stan (min. 60) au întors rezultatul, aducând victoria pentru alb-albaștri.
UTA
Arădenii au fost invitații unui meci special pentru Vojvodina Novi Sad. A fost primul joc în nocturnă disputat vreodată pe arena Karadjordje și, de asemenea, prezentarea lotului cu care gruparea sârbă va aborda noul sezon. „Bătrâna doamnă” a obținut un 2-2 onorabil, reușind să conducă de două ori. Mai întâi, după golul timișoreanului Octavian Drăghici, din minutul 21, iar apoi după reușita de 2-1 a lui Bălan, din minutul 48. Punctele sârbilor au fost semnate de Bilic și Stefanovic.
ALRO Slatina
Oltenii au pierdut, pe teren propriu, amicalul disputat în compania selecționatei de tineret a României. „Alumniștii” au deschis scorul, în minutul 18, prin Crețu, însă tricolorii lui Săndoi au întors soarta meciului, prin trei goluri semnate de Matei (min. 42), Grozav (min. 62) și Pană (min. 87).
G.T.
Comentarii
Publică un comentariu nou