Ciacova nu impresionează doar prin joc, ci prin tot ce se întâmplă în jurul echipei. O „mână” de oameni cu dragoste pentru locurile natale fac programe de meci la fiecare joc susţinut pe teren propriu, dar şi afişe de calitate pentru partidele de acasă, iar ultimele informaţii din sânul echipei şi despre activitatea grupării se pot vedea şi pe blogul formaţiei. Mai mult, unul dintre jucătorii activi ai echipei, Flavius Ion a început să pregătească copiii localităţii. Absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, Flavius a adunat 20 de copii cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani pe care vrea să-i pregătească pentru fotbalul mare. Deocamdată, ei se antrenează pe arena din localitate și în sală, dar îşi măsoară forţele amical cu echipele din Ghilad şi din alte comune apropiate. După toate probabilităţile, din sezonul viitor, juniorii vor intra şi oficial în competiţia organizată de AJF.
Echipă ambiţioasă, rezultate pe măsură
Revenind la formaţia mare, echipa este alcătuită în marea majoritate din localnici, dar şi de jucători din satele aparţinătoare (Macedonia, Cebza), dar şi din Liebling şi câţiva chiar din Timişoara. Ei sunt pregătiţi de Adi Ianoşev, un antrenor foarte apreciat în judeţul Timiş, care şi-a făcut un nume la divizionara D Timişul Şag pe care o „păstoreşte” de mai bine de două decenii.
După ce în urmă cu două săptămâni au trecut într-un derby de tradiţie pentru zonă de rivalii de la Juventus Jebel (3-2), ciacovenii au devenit prima echipă din serie care a smuls un punct de pe terenul liderului neînvins al seriaie a II-a, Avântul Bobda. Sâmbătă după masă, a venit rîndul echipei Inter Foeni să cunoască „progresul” Ciacovei. Sică, Tinu, Koko, Jean, Leu, sau Gogo au făcut legea în meciul cu interiştii, iar gazdele s-au impus cu 5-0 (4-0) la pauză. Au marcat Tutunaru (triplă), Ciobanu şi A. Lazea, în timp ce tânărul portar Gliguţă şi-a făcut debutul la doar 15 ani în poarta formaţiei.
Viitorul arată bine
Cum echipa este în curs de consolidare și omogenizare, gândurile se îndreaptă și spre viitor. „Am pornit de jos și cu timpul, dacă vom merita ne dorim să ne și ridicăm. Obiectivul pentru acest an este clasarea pe unul dintre locurile 3-6, și cred că se poate acest lucru, mai ales datorită formei bune pe care o traversăm acum. De la anul, ne gândim chiar la mai mult, și de ce nu, ne dorim să ajungem să jucăm și în eșalonul de elită din Timiș, Divizia D”, ne-a spus tânărul președinte al clubului, Emanuel Filip.
Ciacova - Foeni 5-0. Au evoluat
Ciacova: 77.Chimovici - 2.Bria, 3.Mureşan, 6.Ardelean, 16.Lazea M. - 8.Ion, 5.Popa, 10.Gogoşanu, 17.Ciobanu - 9.Tutunaru, 7.Lazea A. Au mai jucat: 18.Callo, 13.Dragosin, 15.Moldovan, 1.Gliguţă - debut în poartă la 15 ani.
Foeni: 1.Simoniac - 14.Mladenov, 4.Păunescu, 6.Ghileza, 3.Negru - 11.Molăuţi, 19.Bojin, 17.Drăghici, 9.Bizău - 10.Bojin, 20.Damian.
daniel.neacsu@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou