„Am făcut o primă repriză destul de modestă, în partea secundă echipa a arătat ce poate. După părerea mea, a fost total neinspirată schimbarea lui Pătraș. Ca și evoluție, s-ar fi impus schimbarea lui Curtean. A fost bună intrarea lui Popovici, dar cred că mai normală era mutarea lui Pătraș în stânga și introducerea lui Popovici pe dreapta. Dar Vali a gândit că se impunea această modificare. Inspirată a fost centrarea lui Sepsi și reluarea lui Goga. Părerea mea e că FC Olt n-a pus probleme mari. Au căutat doar să nu primească gol. Au fost însă o echipă harnică, care a alergat”, a declarat, după meci, Gheorghe Chivorchian.
Oficialul polist spune că n-a discutat cu Velcea după meci pe tema schimbării neinspirate a lui Pătraș cu Popovici. „De obicei nu am astfel de discuții după mei. Intru în vestiar și felicit echipa. Dacă ai proasta inspirație să faci vrun comentariu, te poți trezi cu un răspuns pe măsură. Trebuie să lași echipa să se odihnească, iar a doua zi poți avea o discuție pertinentă cu jucătorii și cu antrenorul”, a mai spus Chivorchian.
G.T.
Comentarii
Publică un comentariu nou