„Sunt mulțumit de rezultat, mai ales că știam că va fi un meci greu după victoria cu Steaua. Mă gândeam că oboseala va fi principalul impediment, dar Vali Velcea a odihnit o parte a jucătorilor, iar cei care au intrat au făcut o treabă bună. Am obținut 3 puncte importante și sper să rămânem în frunte până la finalul campionatului”, ne-a declarat, imediat după finalul partidei, Gheorghe Chivorchian.
Președintele polist recunoaște că deplasarea a doar 3 jucători sub 21 de ani a fost destul de riscantă, mai ales după accidentarea lui Jitaru, din minutul 7. În cazul în care Ilie sau Dobricean sufereau la rândul lor accidentări, Poli era obligată să termine meciul în 10 oameni. „A fost ușor riscant. Mă voi gândi la meciurile viitoare, pentru a găsi o soluție potrivită. Glumind puțin, cred că puteam juca și în 10 la ce valoare am arătat că avem”, ne-a mai spus Chivorchian.
G.T.
Comentarii
Publică un comentariu nou