Cu mici excepţii, întreg lanţul carpatic de pe teritoriul ţării noastre este potrivit pentru practicarea cicloturismului. Drumurile publice, drumurile forestiere şi potecile existente pretutindeni fac posibilă parcurgerea, cu ajutorul bicicletei, a unor trasee variate atât ca dificultate, cât şi ca distanţă. Prin interconectarea unor trasee de acest gen se poate realiza circuitul Carpaţilor pe Bicicletă - un traseu de referinţă şi punct pe pornire al proiectului Mountainbike România.
"Mountainbike România se încadrează într-o serie de iniţiative ale Asociaţiei de Ecoturism din România (A.E.R.) care au ca scop dezvoltarea şi promovarea potenţialului ecoturistic al ţării noastre.
Prin proiecte cum sunt Călare în Carpaţi şi Colecţia de hărţi “Discover Eco-Romania”, promovăm destinaţiile ecoturistice şi activităţile outdoor. Începând cu anul 2005 mai multe regiuni turistice importante au fost cartate şi parcurse în mare parte pe bicicletă: Ţara Branului, Retezat - Ţara Haţegului, Apuseni, Ţara Dornelor, Băile Tuşnad, Târnava Mare.
Experienţa acumulată în aceşti ani ne face să credem că Munţii Carpaţi, prin diversitatea lor naturală şi culturală deosebită, prin cadrul natural încă în multe locuri neatins, pădurile sălbatice, satele de munte cu aspect şi mod de viaţă tradiţional pot să devină o destinaţie de referinţă pentru cicloturism în Europa" se arată într-un comunicat primit la redacţie.
Traseul însumează aproximativ 1.200 de kilometri cu o difereţă de nivel cumulată de peste 30.000 metri. Timpul estimat realizării acestui circuit este de circa o lună. Traseul este împărţit în şase etape, fiind alese şase locaţii ca punct de pornire/sosire pentru fiecare etapă aşa cum puteţi urmări în rândurile de mai jos:
- Etapa 1: Braşov - Retezat (punct pornire: Zărneşti, punct sosire: Parcul Naţional Retezat);
- Etapa 2: Retezat - Apuseni (pornire: Parcul Naţional Retezat, sosire: Parcul Natural Apuseni - Padis);
- Etapa 3: Apuseni - Groşii Ţibleşului (pornire: Padis, sosire: Groşii Ţibleşului);
- Etapa 4: Groşii Ţibleşului - Vatra Dornei (pornire: Groşii Ţibleşului, sosire: Sediul Salvamont Vatra Dornei);
- Etapa 5: Vatra Dornei - Băile Tuşnad (pornire: Salvamont Vatra Dornei; sosire: pens. Piatra Şoimului);
- Etapa 6: Băile Tuşnad - Braşov (pornire: pens. Piatra Şoimului, sosire:Zărneşti).
"Circuitul îşi propune parcurgerea arcului carpatic într-o singură tură pe drumuri de munte: forestiere, drumuri de car şi poteci. Vom traversa şi drumuri modernizate şi, ocazional, pe distanţe scurte, vom merge pe acestea însă vom avea în vedere, oriunde este posibil, drumurile de creastă" spune Bogdan Florescu, unul dintre organizatori.
octavian.pintean@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou