„Fotbalul e imprevizibil. Astăzi au fost două reprize diametral opuse, prima fiind controlată în totalitate de noi. Păcat că am luat un gol total aiurea imediat după pauză, iar băieții au fost un pic descumpăniți. N-au avuit nici reacție, și-au cam pierdut capul, iar în cele din urmă a ieșit un egal. Dar ăsta e fotbalul, are frumusețile lui, deși uneori e destul de crud. Mergem la Oradea să ne calificăm. Ținând cont de ce am arătat în prima repriză, putem spera fără probleme la calificare. Eu zic că nu suntem cu nimic inferiori echipei Bihorului și avem capacitatea să ne calificăm. Băieții sunt însă la o anumită vârstă și, după cum spuneam, a cântărit mult primul gol încasat, cel de după pauză. Apoi, ați văzut, am avut o bară la 2-1, iar ei au egalat imediat. Per ansamblu a fost un joc frumos, cu multe acțiuni de poartă, cu goluri, iar calificarea se va decide la Oradea”, a declarat după meci Cristian Contescu.
gabriel.toth@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou