Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Contescu: „Sunt mulțumit de campania din acest an”


Cristian Contescu consideră că echipa sa a pierdut calificarea în finala Campionatului Național de juniori A în meciul tur, de la Constanța. Tehnicianul lui Poli 2002 s-a declarat însă mulțumit, per ansamblu, de parcursul excelent al tinerilor săi elevi, de la care așteaptă să fie la fel de serioși în continuare și să facă pasul către marea performanță.

„Se pare că s-a pierdut calificarea la Constanța. Am marcat de două ori, dar am și încasat foarte ușor cele două goluri de astăzi, mai ales primul. E tracul, e vârsta, și-au dorit foarte mult. Per ansamblu, ținând cont de campania din acest an, sunt mulțumit. Au avut un parcurs bun, au fost permanent în creștere și au reușit să ajungă în primele patru. Sperăm ca la anul, la terminarea junioratului, să aibă un potențial mult mai bun și o exprimare în joc cât mai apropiată de înalta performanță. Depinde de ei, să fie sănătoși, să fie modești, să se pregătească și, bineînțeles, să li se ofere șansa să facă pasul către prima echipă”, a spus, la finalul jocului, antrenorul Cristian Contescu.

gabriel.toth@banatsport.ro



 
 

Postat: 13-06-2011 16:25
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut