Antrenorul gazdelor a declarat la finalul partidei: "Un joc destul de încrâncenat cu multe ocazii de poartă şi de-o parte şi de alta, păcat că nu am reuşit să ne desprindem. Am avut destule oportunităţi" a spus Contescu.
"Îmi pare rău că, pe final, anumiţi jucători efectiv îşi bat joc de cariera lor şi nu-şi dau seama la ce oportunităţi dau cu piciorul" şi-a atacat Contescu elevii, acesta continuând pe acelaşi ton: "Nu-mi place atitudinea lor, au tot viitorul în faţă, li se oferă anumite condiţii, au anumite oportunităţi, dacă-şi bat joc de aceste lucruri eu nu le văd nici un viitor în fotbal. Nu e nici un jucător <<impus>>, fiecare trebuie să demonstreze că are valoare, că are atitudine, că are perspective de progres pentru viitor, dacă nu, ne vom despărţi de ei în cel mai scurt timp" a mai spus antrenorul micilor alb-violeţi.
Despre golul oaspeţilor, marcat dintr-o posibilă poziţie de offside, Contescu a declarat pentru www.banatsport.ro: "Se zice că e offside când arbitrul ridică fanionul, cei de lângă teren au spus că a fost offside de doi metri, dar dacă arbitrul nu a ridicat fanionul înseamnă că nu a fost" a încheiat Cristi Contescu, tenicianul celor de la Poli 2002 Timişoara.
octavian.pintean@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou