Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Cristi Bud: Şansele mele de a mai juca fotbal sunt de 50 %


Cristi Bud în echipamentul Gazului din Mediaş
Atacantul Cristi Bud, împrumutat de CFR Cluj la Gaz Metan Mediaş, a fost operat la genunchi, ca urmare a accidentării suferite de marcatorul golului formaţiei sale din partida pe care "găzarii" au disputat-o pe Dan Păltinişanu, împotriva Politehnicii Timişoara, meci contând pentru Cupa României Timişoreana.

 Accidentat grav de fundaşul şi căpitanul alb-violeţilor, Cristian Scutaru, Bud a fost operat în Ungaria,  verdictul medicului fiind rezervat deocamdată, acesta anunţând-l pe atacant că există riscul să-şi ia adio de la cariera de fotbalist. Vârful, în vârstă de 26 de ani, a declarat pentru Gazeta Sporturilor că operaţia suferită la geninchiul drept a durat circa patru ore, însă datorită leziunilor suferite, Bud riscă să nu mai joace fotbal la nivel de performanţă, acesta având "implantate" în genunchi trei şuruburi din titan.

"Doctorul s-a uitat la genunchi, a vazut RMN-ul, iar apoi mi-a zis că şansele de a mai juca fotbal sunt de 50 %, intervenţia chirurgicală fiind necesară imediat după accidentare, nu la o săptămână după aceasta. Medicul a fost cinstit. Când am auzit, mi-au dat lacrimile. Iniţial am refuzat să mă operez. Eram disperat, mă gândeam cum mai pot trăi fără fotbal. Soţia mea, Mihaela, m-a convins să intru în operaţie" a spus Bud pentru cotidianul bucureştean.

"La ora 11 m-au pus pe masa de operaţie, totul a durat cam patru ore. A fost o intervenţie foarte complicată, iar după ce mi-am revenit din anestezie a venit doctorul la mine şi mi-a spus că la genunchi a fost rupt cam tot ce se putea rupe, ligamentele, meniscul şi capsula" a mai spus Bud despre operaţia sa.
 
O.P.


 
 

Postat: 30-12-2011 17:19
Share |

Comentarii

SPERANTA E MARE

SUNT SANSE DE 100%.IMEDIAT DUPA OPERATIE I S-A SPUS CA SUNT 70%SANSE DE A JUCA LA ACELASI NIVEL.APOI TOTUL DEPINDE DE RECUPERARE;;;DE EL DEPINDE DAR MAI PRESUS DE TOT SI TOATE DE BUNUL DUMNEZEU.CITE ETAPE A LUAT CEL MAI BUN FOTBALIST DIN B2 SI IN VIZIUNEA CELOR DE LA FV?STIE CINEVA?

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut