„A fost un meci greu mai ales fizic, a fost primul oficial și diferă mult de cele amicale. Oradea a promovat pe teren, deci îi putem considera o prim-divizionară, iar pe noi vicecampionii României. E bine că am câștigat și mergem mai departe. Ne-am mai liniștit și noi și ne vom face datoria pe teren. A fost o atmosferă de Divizia A. Mulțumesc galeriei, care a fost extraordinară și a cântat tot meciul. Sperăm să vină chiar și mai multă lume la stadion. A fost o atmosferă pozitivă, au fost răbdători și ne-au susținut chiar mai bine decât la unele meciuri de anul trecut. Cred că la Slatina vom juca și mai bine. Poate vom aborda altfel meciul, vom fi mai atenți, plus că vom fi și mai pregătiți din punct de vedere fizic”, a declarat Curtean, după primul joc în liga secundă cu Poli.
G.T.
Comentarii
Publică un comentariu nou