Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Debrecen și Saalfelden, după patru ani


Foto: www.politimisoara.com
Programul de pregătire al Politehnicii din această vară e aproape identic cu cel din 2007, cel puțin în ceea ce privește locațiile de cantonament. La începutul primului mandat al lui Dusan Uhrin, alb-violeții s-au pregătit, pentru ediția 2007/2008, tot la Debrecen și la Saalfelden.

Stagiul de la Debrecen, din 2007, s-a încheiat, la fel ca și acum, cu un amical în compania unui nume mare din fotbalul maghiar. Diferența dintre atmosfera de atunci din sânul clubului și cea de acum e reflectată și de deznodământul celor două jocuri (4-1 cu Ujpest în 2007, 1-2 cu Ferencvaros în 2011).

După Debrecen, un stagiu specific de acumulare, a urmat Saalfelden, locul unde poliștii au avut posibilitatea de a exersa mai mult cu mingea. Deși inițial fuseseră programate patru amicale (cu MSK Zilina, Apoel Nicosia, Metalurg Zaporoje și Hibernian Edinburgh), s-au disputat în cele din urmă doar trei (cel cu Metalurg a căzut, iar în locul lui Hibernian, Poli a jucat cu azerii de la Lankaran).

Iată ce s-a întâmplat în cele trei partide de verificare:

27 iunie 2007, Seeboden (40 km de Saalfelden)

Poli - MSK Zilina 2-2

Au marcat: Ionel Ganea (min. 3), Gabriel Apetri (min. 78)

Poli: Zimmermann (Popa) -  Rădoi (Stancu), McKain (Cânu), Izvoranu, Dancia (Rădoi) - Caramarin (Omoduemuke), Shroj, Vrsic (Arm. Karamyan), Pleșan (Aliuță) - Ganea (cpt) (Apetri), Mansour (Bucur).

30 iunie 2007, Obertraum (110 km de Saalfelden)

Poli - Apoel Nicosia 0-0

Poli: Pantilimon - Stancu, Cânu, Izvoranu (Rădoi), Arm. Karamyan (Dancia) - Abiodun (Bucur), Alexa (Pleșan), Aliuță (Caramarin), Torje (Art. Karamyan) - Ganea (Apetri), Cristea.

3 iulie 2007, Lenzing (4 km de Saalfelden)

Poli - Lankaran 6-1

Au marcat: Pleșan (min. 20, 64), Vrsic (min. 29), Bucur (min. 39, 56), Torje (min. 45)

Poli: Popa -  Rădoi (Stancu), McKain, Rațiu, Dancia - Torje (Abiodun), Pleșan, Vrsic, Art. Karamyan (Arm. Karamyan) - Ganea (cpt.) (Mansour), Bucur.

gabriel.toth@banatsport.ro



 
 

Postat: 30-06-2011 23:30
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut