Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Doar „Dembo” a rămas pe bancă după retrogradare


În ultimii 50 de ani, s-a întâmplat o singură dată ca Poli să continue în liga secundă cu antrenorul cu care a retrogradat. În 1983, alb-violeții părăseau prima scenă după 10 sezoane consecutive, cu Emerich Dembrovschi la timonă, dar reușeau să revină, după numai un an, tot cu „Eroul de la Guadalajara” pe bancă.

Poli a retrogradat, în această vară, pentru prima dată pe alt criteriu decât cel sportiv, iar antrenorul Dusan Uhrin a părăsit Timișoara. La fel au făcut, de bună voie sau forțați de conducere, și ceilalți antrenori care au dus echipa în „B”, în ultima jumătate de secol. Singurul care a rămas și în eșalonul secund e Emerich Dembrovschi.

„Eroul de la Guadalajara” a retrogradat cu Poli la finele sezonului 1982/1983, după 10 ani consecutivi în primul eșalon. „Dembo”, aflat la prima sa experiență ca antrenor, a rămas și în liga secundă, a reconstruit echipa și a readus-o, după numai un an, înapoi în elită. Cazul fostului mijlocaș al Politehnicii e unic în ultimii 50 de ani, toți ceilalți tehnicieni care au dus clubul alb-violet la matineu părăsind echipa în vara de după retrogradare.

Iată lista completă a anutrenorilor cu care a retrogradat Poli în această perioadă, precum și succesorii lor:

1964 Colea Vîlcov - Ion V. Ionescu

1967 Ion V. Ionescu - Nicolae Godeanu

1983 Emerich Dembrovschi - reconfirmat

1986 Robert Cosmoc - Ion V. Ionescu

1988 Ion V. Ionescu - Costică Rădulescu

1994 Emerich Dembrovschi - Costică Rădulescu

1997 Aureș Șunda - Victor Roșca

2011 Dusan Uhrin - ?

Emerich Dembrovschi și Jackie Ionescu au ambii câte două retrogradări la activ

Dusan Uhrin e primul antrenor străin cu care Poli retrogradează în „B”

gabriel.toth@banatsport.ro



 
 

Postat: 30-07-2011 14:11
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut