Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Două pierderi grele pentru meciul cu Steaua


Poli a câștigat cel de-al patrulea meci la rând în această primăvară, însă a pierdut doi oameni importanți, în vederea disputei de etapa viitoare, cu Steaua. De departe, cea mai mare absență va fi cea a golgheterului echipei, Ianis Zicu, cel care astăzi a scuturat plasa pentru a 14-a oară în acest sezon.

În minutul 54 al meciului de la Buzău, cu Victoria Brănești, Ianis Zicu a forțat obținerea unui nou penalty, iar centralul Sebastian Colțescu i-a arătat galben, pentru simulare. A fost cel de-al patrulea avertisment încasat de golgheterul lui Poli în acest sezon, ceea ce înseamnă că va lipsi etapa viitoare, în meciul cu Steaua. Un alt polist care va absenta la duelul de peste două săptămâni cu roș-albaștrii este Alexandru Bourceanu. „Gattuso” a încasat cel de-al doilea galben în minutul 75, la o fază hilară, în care s-a observat că mai degrabă ilfoveanul Ispir a avut intenția de a faulta.

„Zicu trebuia să evite forțarea galbenului. Dar cine a jucat fotbal înțelege că a fost furat de joc la faza respectivă. La Bourceanu ar fi trebuit să se dea galben jucătorului advers. Cel care lovește mingea cu latul este fotbalistul nostru”, a declarat după meci Marian Iancu.

gabriel.toth@banatsport.ro



 
 

Postat: 19-03-2011 13:52
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut