Unirea contabilizează al treilea eșec la rând, toate la „scor italian”, 0-1. De altfel, trupa lui Petre Vlătănescu nu s-a mai întâlnit cu golul de o lună și jumătate, de la acea victorie de pomină de la Hunedoara.
Momentul greu pe care îl traversează trupa de pe Aranca a fost accentuat ieri, când a pierdut pe terenul unei formații modeste, care a evoluat, mai bine de o repriză, în inferioritate numerică. În minutul 42, mijlocașul Beiușului, Dumiter, a fost eliminat pentru un cot aplicat veteranului Unirii, Toma Stoianov. Timișenii au preluat inițiativa în partea secundă, reușind să domine copios pe alocuri, însă fără rezultate pe tabelă. Mai mult, în minutul 76, nou-intratul Cristian Morar a pătruns în careu, după ce a driblat doi jucători ai Unirii, și a șutat de la 8 metri, fără speranțe pentru Amarinei.
În urma acestui rezultat, Unirea coboară pe 9 în clasament, în vreme ce Beiușul redă „lanterna roșie” trupei din Becicherecu Mic, după patru etape.
Bihorul Beiuș (antrenor Adrian Anca): Sălăjan – V. Silaghi, Şerb, N. Mihoc, D. Toma, Dumiter, Drule (75, Fl. Popa), Plinio, Cipău (53, Cr. Morar), Trip (71, Grosu), V. Prodan (46, Agiurgioaiei)
Unirea Sânnicolau Mare (antrenor Petre Vlătănescu): Amarinei – Purda, Hecsko, Albert, Ghinescu, Bozian, Băişan, Sîrbu (57, Dragodan), Stoianov (46, Radu), Tulcan (82, Cărpinişan), Pavel (78, Bura)
gabriel.toth@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou