Alb-violeţii încep tare meciul, iar Zăgrean şi Zicu sunt primii care ameninţă poarta lui Mingote. Magera este însă cel ce deschide scorul puţin după mijlocul primei reprize, după o centrare excelentă a lui Goga şi sunt speranţe că putem obţine o victorie facilă. Nimic mai fals, când toată lumea se pregătea să meargă la vestiare, Vranjets - liber ca pasărea cerului în careu - prinde un voleu frumos din 15 metri, şi la pauză este 1-1.
Încă o lovitură pentru gazde în debutul părţii secunde, când Lemnaru pleacă de la limita ofsaidului şi îl învinge pe Pantilimon, 1-2. Ce a început atât de frumos se transformă într-un coşmar. Alb-violeţii trag tare, dar nu găsesc soluţii prea bune pentru a construi faze periculoase, în timp ce „pandurii” ţin mingea departe de careu şi trag de timp cât se poate. Vine şi minutul 90, minutul marilor speranţe la Poli, iar Zicu egalează cu un şut plasat din 12 metri. Este 2-2 şi spectatorii speră la şi la golul 3. Acesta nu mai vine, pentru că olteanul Colţescu să grăbeşte să fluiere finalul partidei. Au fost doar 3 minute de prelungire, deşi oaspeţii au stat mai mult pe jos în partea a doua. Scopul scuză mijloacele ar spune alţii, dar fotbalul e frumos când se joacă.
Poli rămâne neînvinsă după 26 de runde, şi urcă pe primul loc - chiar şi fără aceste două puncte pierdute - cel puţin până la finalul partidei dintre Steaua şi Oţelul.
Au evoluat:
Poli Timişoara: 29. Pantilimon - 20. Helder, 24. Ghionea, 4. Luchin, 13. Scutaru (6. Ignjatijevici '30, 87. Ricketts '77) - 21. Goga, 25. Burcă (30. Rocha '59), 55. Bourceanu, 27. Zicu - 17. Magera, 15. Zăgrean. Antrenor: Dusan Uhrin Jr.
Pandurii Târgu Jiu: 80. Mingote - 25. Pleaşcă, 3. Viera, 5. Pintilii, 29. Grecu - 27. Lemnaru, 20. Vranjes, 16. Nistor (19. Avramescu '90+3), 7. Băcilă (8. Popete '73), 6. Cardoso (23. Rada '53) - 18. Stromajer. Antrenor Petre Grigoraş.
daniel.neacsu@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou